Procurorul general Codruta Kovesi a declarat, la plecarea de la bilantul SRI, ca deputatul Mihail Boldea ar putea fi adus din Kenya chiar daca Romania nu are acord de extradare cu aceasta tara, putandu-se aplica "principiul reciprocitatii".
"Nu este nevoie de tratat de extradare, este suficient sa se aplice un principiu de reciprocitate", a spus Kovesi, adaugand ca si cu Indonezia nu exista un tratat de extradare al Romaniei, insa aducerea in tara a lui Nicolae Popa a fost totusi rezolvata.
De asemenea, Kovesi a aratat ca demisia procurorului de caz de la Galati nu ar fi utila. Procurorul general a subliniat ca prioritatea acum este sa fie adus Boldea in tara, iar procurorul de caz cunoaste cel mai bine dosarul acestuia.
Potrivit acesteia, procurorul de caz a fost supus unor presiuni uriase timp de un an si jumatate de catre Boldea, pe numele magistratului fiind depuse "plangeri peste plangeri" din partea deputatului.
Intrebata in legatura cu "carentele" invocate de presedintele Traian Basescu cu privire la modul cum procurorii de la Galati au gestionat cazul Boldea saptamana trecuta, Kovesi a raspuns ca Inspectia Judiciara a CSM trebuie sa stabileasca cine trebuie sa raspunda, rezultatul verificarilor urmand a fi comunicate in cel mult zece zile.