Florin Constantin Munteanu (6 ani) a dispărut miercuri, 11 martie a.c., de pe Strada Mircea Vulcănescu nr. 139.
Mama copilului, Carmen Munteanu, spune că în jurul orei 12:00 Florin a intrat în casă la masă. Apoi a ieşit la joacă. De atunci, femeia nu l-a mai văzut. Un vecin i-a spus că pe la 12:30 l-a ajutat pe băiat să traverseze strada şi l-a lăsat într-o curte cu mai mulţi copii. Femeia din acea curte i-a spus lui Carmen Munteanu că Florin n-a stat mai mult de 20 de minute acolo. De atunci, băiatul a mai fost văzut de încă două ori de două femei care locuiesc în zonă – o dată la 13:30, în intersecţia din apropiere, şi apoi la ora 16:00, la jocurile mecanice din cârciuma aflată la intrarea în clădirea în care locuieşte familia Munteanu. Părinţii au anunţat Poliţia în jurul orei 18:00, după ce l-au căutat prin vecini pe Florin şi nu au reuşit să-l găsească. În ziua dispariţiei, băieţelul era îmbrăcat în pantaloni de trening din fâş negru cu dungă laterală portocalie, bluză de trening portocalie cu negru, era încălţat cu cizme din fâş, negre cu gri, iar pe cap avea o căciulă crem, din mohair. Copilul are ochii căprui şi părul şaten, tuns scurt. Ca semn particular – o cicatrice pe obrazul stâng, de la muşcătura unui câine. Băiatul nu aude bine şi vorbeşte greu. Cei care l-au văzut sau pot da informaţii despre el sunt rugaţi să sune imediat la 112 sau la redacţia Jurnalului Naţional (0744-314.360).
Citește pe Antena3.ro