x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La inălţime - Căldură mare şi la Vărful Omu

La inălţime - Căldură mare şi la Vărful Omu

de Anca Ardeleanu    |    27 Iul 2007   •   00:00
La inălţime - Căldură mare şi la Vărful Omu

Munţii Bucegi constituie pentru mulţi dintre noi locul de incărcare a bateriilor. Omu este punctul culminant al masivului, fiind in acelaşi timp unul dintre cele mai inalte vărfuri din Carpaţi.
• Din nou cod galben in sudul Romăniei, la sfărşit de săptămănă
• Prognoză august - Prima jumătate a lunii fără caniculă in Romănia

Munţii Bucegi constituie pentru mulţi dintre noi locul de incărcare a bateriilor. Omu este punctul culminant al masivului, fiind in acelaşi timp unul dintre cele mai inalte vărfuri din Carpaţi.

Valul de căldură care a "lovit" săptămăna trecută sudul şi sud-estul Europei a ajuns după cum bine ştim şi in Romănia şi a determinat ca aerul să fie apropae irespirabil cu precădere in zilele de 23 şi 24 iulie pentru locuitorii din sudul ţării. Acest val s-a simţit insă şi in Munţii Bucegi, şi chiar şi pe Vărful Omu, acolo unde in mod normal temperaturile maxime nu depăşesc 9-10 grade C. "Momentul numit «caniculă» nu este strict legat de schimbarea climatică şi nu s-a datorat direct incălzirii globale. Amprenta acestui aer atăt de fierbinte ca durată şi mai ales ca intensitate a avut ca «vinovat» circulaţia atmosferică, aerul tropical venit din nordul Africii. Extinderea acestuia mai ales pe verticală a determinat ca şi vărful Omu să resimtă din plin căldura in perioada 16-25 iulie 2007, perioadă caniculară din ţara noastră", explică Ortansa Jude, meteorolog şi cercetător ştiinţific in cadrul ANM.


MAXIMA. Astfel, in intervalul canicular, temperatura maximă atinsă a fost de 20 de grade C la data de 24 iulie 2007 şi s-a apropiat cu 2 grade de recordul absolut inregistrat in ultimii 50 de ani, şi anume de 22.1 grade C la data de 14 iulie 1984 la Vărful Omu. Totodată, minimele inregistrate in acest interval au fost de 8-11, 8 grade C, ceea ce inseamnă că şi la Vărful Omu nopţile au fost calde. Şi asta in condiţiile in care valorile minime normale pentru acesta zonă montană sunt de 3 grade C, iar maximele normale pentru luna iulie sunt de 9,3-10 grade C. Astfel se poate spune că temeratura minimă a fost cu 7 grade C in medie peste cea normală, şi cea maximă tot cu 7 grade C peste media normală, explicaţia constănd in valul de căldură, foarte puternic, care a fost pe veriticală şi care a determinat căldură mare şi la peste 2.000 de m altitudine, afirmă Ortansa Jude. De asemenea, demn de menţionat este faptul că la data de 22 iulie 1983 a fost inregistrat la Vărful Omu recordul pentru cea mai rece noapte a lunii iulie şi anume - 7,4 grade C, iar la data de 13 iulie 1969 recordul privind stratul de zăpadă, care măsura 29 de cm.



Comentariul specialistului

In cursul zilei de miercuri, cănd in cea mai mare parte a ţării noastre temperatura aerului a marcat o scădere semnificativă in zonele vestice, nordice şi centrale (cu aproximativ 15 grade mai puţin decăt marţi), in Dobrogea şi mai ales in zona litoralului temperatura a crescut şi la staţiile meteo. La Constanţa şi Mangalia s-au inregistrat 38,5 grade şi respectiv 39, 5 grade, egalăndu-se in acest fel recordurile de căldură atinse la data de 10 iulie 1927. Astăzi, deşi temperatura aerului va creşte uşor, regimul termic va fi destul de ponderat; creşterea de temperatură va continua măine, insă valorile maxime mai mari (37... 38 de grade) sunt de aşteptat in sudul Olteniei şi al Munteniei, insă izolat şi doar la amiază.

  • meteorolog: Romica Jurca

Pe litoral:

Azi (vineri):

Vremea va fi frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar văntul va sufla slab, pănă

la moderat. Maxime: 28...30°C, iar minime: 20...22°C.

Temperatura apei mării va fi de 19...21°C.

Măine (sămbătă):

Vremea va fi frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar văntul va sufla slab, pănă la moderat. Maxime: 29...31°C, iar minime: 20... 22°C . Temperatura apei mării

va fi de 20...22°C.

Poimăine (duminică):

Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar văntul va sufla slab, pănă

la moderat. Maxime: 30...32°C , iar minime: 21... 23°C.

Temperatura apei mării va fi de 21...23°C.

La munte:

Azi (vineri):

Vremea va fi frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, iar văntul va sufla slab, pănă la moderat.

Măine (sămbătă):

Vremea va continua să se incălzească uşor. Cerul va fi variabil, cu unele innorări in jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali, unde izolat vor fi averse şi descărcări electrice.

Poimăine (duminică):

Vremea va fi caldă şi uşor instabilă. Cerul va prezenta innorări temporare şi pe arii restrănse vor fi averse, insoţite de descărcări electrice şi intensificări.

×