SC Laminorul SA Brăila şi-a oprit activitatea de producţie, până în luna martie a anului viitor, din cauza crizei mondiale, care afectează industria metalurgică din România, informează Agerpres.
Potrivit liderului sindical al SC Laminorul, Constantin Iarca, ca urmare a încetării activităţii de producţie au fost trimişi în şomaj tehnic peste 300 de salariaţi, care vor beneficia de o indemnizaţie de 75 la sută din salariu. “Oamenii nu au mai fost în şomaj tehnic de mult timp. Eu i-am încurajat că, atâta timp cât sindicatul îi apără, nu vor fi daţi în stradă decât în situaţii limită, şi acelea cu plăţi compensatorii. Sindicatul este, pe undeva, pe aceeaşi poziţie cu patronatul, şi vrem ca societatea să iasă cât mai bine din această situaţie”, a declarat Constantin Iarca. Liderul sindical s-a arătat optimist în ceea ce priveşte depăşirea perioadei sărbătorilor de iarnă, mai ales că patronatul le-ar fi promis salariaţilor câte o primă de Crăciun şi 10 euro pentru fiecare copil.
Producătoare de profile laminate şi sârmă, SC Laminorul Brăila, a fost privatizată în 2006, dată la care număra 535 salariaţi, iar în prezent are 720 de angajaţi. Acţionarul majoritar al companiei, cu o participaţie de 75,13 la sută, este firma austriacă Donau Commodities, specializată în comerţul cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice, în timp ce Tubman Limited are 12,97 la sută din capital, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului deţine 0,85 la sută.
Citește pe Antena3.ro