Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) a trimis o circulară către toate Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) din ţară pentru a lămuri confuzia creată de Ordinul 619/2008 prin care costul mediu lunar de întreţinere într-un centru special a unei persoane cu handicap a fost mărit de 10 ori.
Contribuţia datorată de asistaţi sau de rudele lor se calculează, potrivit legii, procentual din venituri, raportându-se la acest cost numai după ce din el se scad cheltuielile de personal. La două săptămâni după ce a intrat în vigoare Ordinul 619/2008 prin care costul mediu lunar de întreţinere în centrele rezidenţiale pentru persoane cu handicap a fost mărit de 10 ori, Elena Roxana Badea a cerut primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu eliberarea din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH).
De vorbă am stat însă cu doamna Anca Ilie, şeful Serviciului juridic al ANPH. "Ordinul este perfect legal, nu avem ce să schimbăm la el. Dacă vor fi modificări, acestea se vor face în ceea ce priveşte intervalele de venituri prevăzute de HG 532/1999 pe baza cărora se stabileşte cât la sută din contribuţia lunară de întreţinere trebuie să plătească asistatul sau rudele lui, în funcţie de venitul mediu net lunar pe o persoană", ne-a declarat juristul. Oficialul ne-a explicat că în unele DGASPC, "din păcate s-a creat o regretabilă confuzie între costul mediu lunar de întreţinere, stabilit prin Ordinul 619/2008, şi costul la care se raportează contribuţia lunară de întreţinere". "Costul la care se raportează contribuţia pe care trebuie să o plătească asistatul sau susţinătorii legali nu este acesta de 1.724 RON, care cuprinde cheltuielile de personal şi cheltuielile cu bunuri şi servicii, dintr-o lună. 1.724 RON este costul real al îngrijirii unei persoane cu handicap într-un centru şi constituie valoarea de referinţă în baza căruia fiecare Consiliu judeţean sau local din Bucureşti şi din ţară va stabili propriul cost mediu lunar de întreţinere în centrele rezidenţiale publice din subordine."
ANPH A EMIS O CIRCULARĂ PENTRU LĂMURIRI
"Contribuţia se raportează însă la costul cheltuielilor medii lunare ale anului precedent pentru hrană, întreţinere şi gospodărie, obiecte de inventar, echipament şi cazarmament, adică la cheltuielile cu bunuri şi servicii, cost care în medie pe ţară este de 729 RON, după cum am dedus noi scăzând cheltuielile de personal din costul mediu lunar de întreţinere de 1.724. Dar n-aş vrea să lansăm această cifră, 729, deoarece fiecare centru are costul său. Nu rămâne nimeni pe drumuri", ne-a explicat Anca Ilie.
CA SĂ ÎNŢELEAGĂ TOATĂ LUMEA
Eşti internat într-un asemenea centru. Costul la care se raportează contribuţia este, să zicem, cel mediu pe ţară, 729 RON. Variante. Unu: n-ai nici un venit, nici o rudă, atunci plăteşte statul pentru tine. Doi: n-ai nici un venit, dar ai susţinător legal (soţul pentru soţie sau invers, copiii pentru părinţi, părinţii pentru copii). Să zicem că ruda ta are un salariu de 1.000 de lei. Acestuia i se scad obligaţiile lunare de plată - care să presupunem că sunt de 600. Ce rămâne se împarte la numărul de persoane pe care ruda le are efectiv în întreţinere. Să zicem că sunt două persoane. Ce rezultă reprezintă venitul mediu net lunar pe o persoană, în acest caz 2 milioane de lei. Or, potrivit HG 532/1999, susţinătorului legal i se impune să plătească, în acest caz, 80% din contribuţia de întreţinere calculată, adică 585,2 lei. Dacă venitul mediu net lunar pe o persoană al susţinătorului legal este sub 105 RON, acesta este scutit de la plată, dacă e cuprins între 105 şi 126, el plăteşte 20% din contribuţia calculată, între 126 şi 160 - 40%, între 160 şi 195 - 60%, până în 230 plăteşte 80%, iar dacă acest venit este de peste 230, atunci plăteşte 100%. Dacă ai venit, dar n-ai nici o rudă, singurii bani pe care îi dai sunt 80% din venitul tău, dar nu mai mult de 729, cât e costul în exemplul nostru.
Citește pe Antena3.ro
Foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional