"Este o energie ieftină /energia nucleară, n.r./ şi care, de fapt, nu poluează, din punct de vedere ecologic nu sunt poluatoare, dar din cauza acestor riscuri, oricât de mici ar fi, dacă m-ar întreba cineva în legătură cu România, eu aş opta de exemplu pentru hidro. Noi suntem foarte avantajaţi din punct de vedere al hidrocentralelor. Se pot construi foarte multe micro-hidrocentrale", a spus Borbely, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă există vreun risc major ca norul radioactiv din Japonia să ajungă pe teritoriul României, ministrul Mediului a menţionat că probabilitatea este mică.
"Din toate informaţiile pe care le avem până acum, riscul este mic. Japonia este la o distanţă foarte mare de România. Din informaţiile pe care le-am primit până astăzi de la cei care monitorizează eventuala posibilitate de a avea un nor radioactiv, riscurile sunt foarte mici în momentul de faţă", a subliniat Laszlo Borbely.
Citește pe Antena3.ro