Lech Kaczynski s-a născut la Varşovia în 1949. În 1981 a fost arestat sub Legea Marţială. În 2002 a fost ales edilul Capitalei poloneze. Ca primar al Varşoviei, mandat obţinut înainte de a ocupa fotoliul prezidenţial, Kaczynski a interzis de două ori organizarea unor parade ale homosexualilor şi a vorbit în public despre necesitatea reintroducerii pedepsei cu moartea.
Când a ajuns în fruntea ţării, în 2005, Kaczynski, candidat din partea Partidului pentru Drept şi Justiţie, avea deja reputaţia unui om cu coloană vertebrală.Şi-a construit campania prezidenţială în jurul ideii că polonezii au nevoie de un şef de stat care să le apere interesele. Obişnuia să spună că Polonia post-cuministă, pe care o denumea „A treia republică”, are nevoie de o transformare radicală în a „A patra republică”, bazată pe justiţie socială şi un stat puternic, informează BBC.
În 2001, Lech şi fratele său geamăn Jaroslaw au înfiinţat Partidul Drept şi Justiţie. Tatăl celor doi fraţi, luptător în mişcarea de rezistenţă în timpul celui de-al doilea război mondial, i-a învăţat pe copii ce înseamnă patriotismul. În a doua jumătate a anilor 1970, Lech şi Jaroslaw se aflau în rândurile mişcării antiguvernamentale. Mai târziu, în vara anului 1980, Lech a fost numit consilier al comitetului de grevă al nou-înfiinţatei federaţii sindicale Solidaritate (importantă mişcare anticomunistă).
Când a câştigat prezidenţialele, Lech Kaczynski i-a dedicat victoria fratelui sau geamăn, Jaroslaw. L-a numit principalul strateg al campaniei sale, alături de care a câştigat aparent imposibilul pariu de a obţine victoria electorală atât la legislative, cât şi la prezidenţiale. Presa poloneză scria, la acea vreme, despre cei doi fraţi gemeni, că, deşi seamănă ca două picături de apă, pe Lech şi Jaroslaw îi diferenţiază două aluniţe şi un plus de îndrăzneală şi autoritate. Toate în favoarea lui Jaroslaw, considerat geamănul dominant.
În 1961, când aveau 12 ani, Lech şi Jaroslaw se lansau în industria cinematografică. Cei doi au turnat filmul „Doi băieţi care au furat Luna”, care s-a dovedit un real succes. (Anca Aldea)
Citește pe Antena3.ro