x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legea pensiilor: Ministerul Justiţiei, aviz cu amendamente

Legea pensiilor: Ministerul Justiţiei, aviz cu amendamente

de Violeta Fotache    |    12 Feb 2010   •   00:00

Proiectul Legii pensiilor a fost avizat de Ministerul Justiţiei, cu câteva amendamente transmise deja Ministerului Muncii. Anunţul a fost făcut vineri chiar de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, în cadrul şedinţei de bilanţ al activităţii Curţii de Apel Bucureşti, desfăşurată cu uşile închise.



Surse judiciare ne-au precizat că ministrul a primit o replică din partea judecătorului Dan Lupaşcu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). "Dacă avizul ar fi fost negativ, nu ar mai fi fost cu observaţii", a spus Dan Lupaşcu, reliefând încă o dată care erau aşteptările magistraţilor de la ministrul Justiţiei în chestiunea legii privind sistemul unitar de pensii publice. Guvernul a avizat miercuri proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, urmând ca documentul să fie transmis Parlamentului spre dezbatere prioritară.

×
Subiecte în articol: observator