x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legislaţia pentru reabilitare termică a blocurilor ar putea fi modificată

Legislaţia pentru reabilitare termică a blocurilor ar putea fi modificată

05 Mar 2010   •   00:00

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Zalău, că se intenţionează modificarea legislaţiei pentru programul de reabilitare termică a blocurilor, astfel încât administraţiile locale să poată face împrumuturi bancare pentru asigurarea cofinanţării.

"Programul de reabilitare termică va fi continuat în acest an şi vrem modificarea legislaţiei, astfel încât administraţiile locale să poată lua împrumuturi bancare pentru cofinanţare. De asemenea, aceste lucrări vor fi declarate de utilitate publică, pentru facilitarea programului", a declarat Boc, citat de corespondentul Mediafax. El a apreciat că programul decurge bine la nivel naţional şi a dat ca exemplu pozitiv municipiul Cluj-Napoca, unde Primăria şi-a pregătit din timp asigurarea cofinanţării. "Este un model OK pentru programul de reabilitare termică, pentru că şi-a căutat din timp cofinanţare. În schimb, Primăria Zalău nu a trimis decât foarte târziu solicitările de finanţare şi de aceea le cerem să se grăbească", a spus Boc. Premierul a menţionat că sunt judeţe unde numărul cererilor depăşeşte posibilitatea de finanţare, dar în acest program funcţionează principiul "primul venit, primul servit". Emil Boc a adăugat că pentru a soluţiona cererile numeroase se vor face transferuri de fonduri de la administraţiile locale care nu dovedesc rapiditate în respectarea normelor spre cele care sunt mai eficiente.

×
Subiecte în articol: observator