Piata Universitatii va deveni agora civica - zona libera pentru proteste. Mai exact, orice manifestatie democratica se va putea desfasura fara aprobarea primariei. Practic, daca proiectul va primi votul consilierilor generali, orice manifestatie din Piata Universitatii va avea un acord de principiu. Evenimentele din ultima perioada au facut ca Asociatia Pro Democratia, impreuna cu Primaria Capitalei sa inceapa demersurile declararii Pietei Universitatii drept zona libera pentru proteste. Este vorba de spatiul de langa Universitatea de Arhitectua si de zona de langa Hotelul Intercontinental. Propunerea va fi inclusa pe lista urmatoarei sedinte de consiliu, respectiv luni, 30 ianuarie. Proiectul va respecta legea privind adunarile publice si vor fi interzise manifestari violente sau extremiste. Pasul doi va fi tocmai realizarea unui regulament cat se poate de clar care va fi intocmit atat de specialisti ai primariei ca si de reprezentanti ai Asociatiei Pro Democratia. Ulterior, se va trece la un concurs privind amenajarea urbanistica. Cristian Parvulescu, presedintele Pro Democratia a explicat ca piata si-a castigat statutul de loc liber pentru manifestatii de-a lungul celor trei evenimente : Revolutia din 1989, evenimentele din anii ulteriori, precum si manifestatiile care tin deja de 11 zile. «Speram ca si consilierii sa fie de acord cu acest lucru. Se va negocia un regulament. Am ajuns la aceasta solutie – de agora civica datorita faptului ca protestul este singura solutie de control al clasei politice «, a declarat Parvulescu. . adunarile publice. « Desi noi asiguram bunul mers al acestui oras, suntem alaturi de protestatari. Romanii au dreptul la o viata mai buna. Piata universitatii si-a reconfirmat rolul de spatiu al democratiei. Am primit cu deschidere propunerea asociatiei. Consideram ca aceasta initiativatrebuie sa primeasca un raspuns favorabil. Piata este un simbol care deschide portile catre pentru exprimarea democratica« , a declarat Sorin Oprescu, edilul capitalei. intrebat daca la acele manifestatii vor fi prezenti si jandarmii, primarul a spus ca da, numai ca vor supraveghea de la distanta protestatarii, fara sa ii inhibe.
Alte mitinguri in Bucuresti
Intre timp, noi cereri de miting au fost aprobate de primaria Capitalei. Sindicatul National Imbunatatiri Funciare va organiza in zilele de 26, 27 si 30 ianuarie, intre orele 10.00-12.00 pichete de protest pentru neacordarea salariilor dar si pentru lipsa protectiei sociale a salariatilor disponibilizati de la ANIF RA. Protestele vor avea loc la Ministerul Agriculturii , pe trotuar, intre cele doua porti de acces. O delegatie formata din 5 persoane se va deplasa la Minister pentru depunerea unui memoriu. Protestatarii mizeazape un numar de 100 persoane/zi. Mai departe, reprezentantul unui grup de medici rezidenti, Dinu Andrei Antoniu a primit aprobare pentru organizarea unui pichet de protest, astazi, intre orele 10.00-12.00. Protestatarii vor suplimentarea locurilor de la examenul de Rezidentiat, sesiunea 2011, redistribuirea locurilor ramase neocupate in celelalte centre universitare, anularea hotararii de reexaminare pentru ocuparea locurilor ramase libere, la Ministerul S anatatii. Pichetul va avea loc pe trotuarul de vis-a-vis de intrarea in Ministerul sanatatii, in spatiul delimitat de fortele de ordine. Organizatorii au primit aprobare pentru un numar de cca 50 de persoane