x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sectorul 4 scoate la licitație serviciul de salubrizare

Sectorul 4 scoate la licitație serviciul de salubrizare

de Redacția Jurnalul    |    27 Feb 2023   •   20:15
Sectorul 4 scoate la licitație serviciul de salubrizare
Sursa foto: Lucian Alecu

Sectorul 4 al Municipiului București demarează procedura de achiziție publică în vederea atribuirii unui contract privind „Delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare pe raza Sectorului 4 al Municipiului București”.

Una dintre problemele cu care se confruntă Bucureștiul este cea legată de gestionarea conformă a deșeurilor municipale, iar potrivit normelor Uniunii Europene în materie, capitala trebuie să facă eforturi pentru a se apropia cât mai mult de cerințele europene referitoare la protejarea mediului.

Astfel, Sectorul 4 al Municipiului București demarează procedura de achiziție publică în vederea atribuirii unui contract privind „Delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare pe raza Sectorului 4 al Municipiului București”.

Durată va fi de 60 de luni de la semnarea contractului de către ambele părți.

Anunțul de participare a fost publicat în sistemul electronic de achiziții publice (SICAP), iar operatorii interesați pot depune ofertele până la data de 10 aprilie 2023.

Potrivit caietului de sarcini, operatorul care va câștiga licitația trebuie să respecte anumite condiții specifice, printre care să asigure personalul necesar pentru prestarea activităților asumate prin contract, să dispună de dispecerat propriu, să fie dotat cu instalații și echipamente specifice pentru prestarea activităților de colectare separată a deșeurilor, inclusiv a celor reciclabile și a biodeșeurilor (începând cu anul 2025 și a deșeurilor textile).

Activitățile specifice serviciului de salubrizare menționate în caietul de sarcini constau în: colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al celor provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, operarea centrelor de colectare prin aport voluntar a deşeurilor de la persoanele fizice, măturatul, spălatul şi stropitul căilor publice din localitate, inclusiv colectarea şi transportul deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice la depozitele de deşeuri, precum şi a celor provenite din coşurile stradale la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de tratare, precum și curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice din localitate şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ. Ca element de noutate, pentru a executa contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, operatorul trebuie să dispună și să asigure implementarea unui sistem informatic pentru stocarea și procesarea datelor referitoare la prestarea activităților de salubrizare și să dețină funcțională o pagină web.

„În vederea realizării infrastructurii necesare dezvoltării unui sistem de management integrat al deșeurilor și pentru crearea premiselor de aplicare a instrumentului economic „Plătește pentru cât arunci”, este nevoie de un set de soluții hardware si software care să poată fi integrate într-o soluție digitală complexă de gestiune a deșeurilor. Beneficiile acestei infrastructuri constau, în principal, în branșarea digitală a tuturor utilizatorilor sistemului de salubrizare cu toate categoriile de recipiente, aflate în folosința acestora, precum și taxarea diferențiată pe tipurile de deșeuri generate și proporțional cu volumul acestora. Sistemul informatic propus va trebui să permită compararea bazelor de date referitoare la clienții operatorului cu baza de date a beneficiarului și totodată va trebui să genereze în sistem on-line, rapoarte de specialiate cu privire la numărul de utilaje aflate în lucru și la traseele acestora, la numărul de recipiente existente și locul acestora, la numărul de recipiente procesate, la numărul de clienți existenți defalcați în categorii, precum și la locul și numărul punctelor de colectare etc. De asemenea, operatorul va trebui să acorde autorității contractante acces remote (de la distanță) la respectivul sistem informatic în timp real, gratuit, complet (acces la toate informațiile conținute de acesta din/în legătură cu modul de executare a contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare care face obiectul caietului de sarcini), nelimitat (fără limitări geografice și/sau tehnice, ori de altă natură) și perpetuu (pe toată durata contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare), în baza drepturilor de utilizare specifice/similare unei licențe (cesiuni) ne-exclusive, astfel încât reprezentanții autorității contractante să poată verifica în orice moment modalitatea de realizare a activităților specifice contractului încheiat cu operatorul”, a transmis, luni, Primăria Sectorului 4.

Sistemul informatic va avea o parte hardware, care va dota toate componentele ce alcătuiesc sistemul de colectare selectivă și transport (pubele, containere, carduri cu coduri de bare pentru populație, auto-gunoiere etc) precum și o platformă software. Conform documentelor de achiziție, operatorul ce va fi desemnat câștigător al procedurii de achiziție publică, va avea la dispoziție o perioadă de mobilizare, ce cuprinde intervalul dintre data semnării contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare și data începerii efective a prestării serviciilor. Această perioadă va fi de cel mult 180 de zile de la semnarea contractului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: licitatie serviciu salubrizare