Confederaţiile sindicale au făcut un apel la toţi lucrătorii din România să întrerupă activitatea, luni, între orele 12.00 şi 16.00. Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu a subliniat că apelul este făcut, deocamdată numai pentru luni 1 noiembrie, dar dacă nu se va rezolva problema, se gândesc serios să repete acest protest în fiecare luni.
Bogdan Hossu a declarat, astăzi, că cele cinci confederaţii sindicale au făcut apelul oficial la toţi angajaţii din România să oprească luni activitatea, după ce anunţase acest lucru, miercuri, la finalul protestului din Piaţa Constituţiei.
Protestul de miercuri, din Capitală, la care au participat zeci de mii de sindicalişti din toată ţara, s-a încheiat brusc după ce liderul "Cartel Alfa" a anunţat, în faţa Palatului Parlamentului, "vestea tristă că moţiunea nu a trecut".
El a făcut atunci apel la toţi angajaţii să întrerupă voluntar lucrul în fiecare zi de luni, până la întocmirea formalităţilor pentru greva generală, "care va duce la demiterea Guvernului".
Moţiunea de cenzură a opoziţiei, intitulată "Moţiunea României majoritare, moţiune populară", a întrunit doar 219 voturi "pentru", faţă de 236 necesare pentru adoptare, iar un vot a fost anulat.