x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Liderul CNS spune că sunt restricţii privind folosirea limbii maghiare

Liderul CNS spune că sunt restricţii privind folosirea limbii maghiare

13 Mar 2010   •   00:00

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, consideră că, în momentul de faţă, există mai multe restricţii în ceea ce priveşte folosirea limbii maghiare şi din acest motiv este nevoie de oficializarea ei în Ţinutul Secuiesc.

Prezent la Adunarea Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc de vineri, de la Sfântu Gheorghe, preşedintele CNS a declarat jurnaliştilor că reglementările în vigoare "sunt imperfecte, unele chiar discriminatorii" în ceea ce priveşte folosirea limbii maghiare în zonă.

Potrivit sursei citate, sunt mai multe exemple în acest sens, între care modul în care se foloseşte limba maghiară în justiţie.

"Sunt foarte multe detalii care se pot observa, o restricţionare a folosirii limbii maghiare", a spus Izsak, citat de Mediafax. Acesta a mai precizat că, pe de altă parte, dreptul individual de a folosi limba maternă este insuficient, deoarece lipseşte obligativitatea autorităţilor de a asigura folosirea acestei limbi.

El a dat ca exemplu situaţia în care un cetăţean se adresează unei autorităţi în limba maghiară şi i se răspunde "foarte frecvent" în româneşte sau nu i se acceptă o cerere scrisă în limba maghiară.

×
Subiecte în articol: observator