x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Localitati in bezna din cauza furtunii

Localitati in bezna din cauza furtunii

Publicat la 21 Noi 2004 00:00 Modificat la 21 Noi 2004 00:00

Iarna s-a instalat confortabil in ultimele doua zile, zapada si vantul puternic din acest week-end afectand mai multe zone ale tarii.

Astfel, conform statisticilor Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor, ieri, in jurul pranzului, 22 de localitati nu aveau energie electrica. Vantul a "zburat" acoperisuri, a afectat retelele electrice si de comunicatii, iar traficul de pe drumurile din mai multe judete a fost blocat de copaci smulsi din radacini. In Caras-Severin, s-au inregistrat pagube in localitatile Bocsa, Garana, Valiug, Vermes si Statiunea Semenic, unde au fost distruse ori avariate acoperisurile de la 12 apartamente, oficiul RomTelecom si sediile a trei firme. Portul Constanta Sud si canalul Sulina au fost inchise pentru navigatie, in timp ce traficul pe DJ 226 a fost oprit temporar in urma caderilor de arbori, in vreme ce in Timisoara a fost afectata reteaua electrica de troleibuze.

VIVTIMA A CAPRICIILOR VREMII
Un barbat de 41 ani din orasul Odobesti, Vrancea, a ajuns ieri in stare grava la Spitalul Baltazar din Bucuresti, dupa ce o usa metalica a cazut peste el, smulsa din tatani de vantul care a suflat cu furie in Vrancea. Ionel B. lucra la construirea unei hale mecanice si, la un moment dat, a fost surprins de rafalele puternice de pana la 90 kilometri/ora. Usa metalica a fost purtata ca o frunza pe o distanta de cativa metri si l-a strivit practic pe nefericitul muncitor, care a fost supus ieri unei interventii chirurgicale.

×
Subiecte în articol: observator