x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Loto 6/49: Chiar şi trei sunt norocoase!

Loto 6/49: Chiar şi trei sunt norocoase!

09 Ian 2010   •   00:00
Loto 6/49: Chiar şi trei sunt norocoase!

Cei care-şi încearcă norocul la Loto 6/49 au motiv să se bucure. Conducerea companiei intenţionează ca din primăvară să premieze şi jucătorii care vor bifa pe biletele de Loto 6/49 doar trei din cele şase numere extrase.



Ideea modificării regulamentului de joc de la Loto 6 din 49 oferă mai multe şanse de câştig celor care îşi încearcă norocul la 6/49. Conform noilor reguli, “jocul naţional al românilor” va avea patru categorii de câştig, faţă de trei, câte sunt în prezent. Cele deja existente nu se vor modifica - premiul cel mare va fi luat cu şase numere, cel de la categoria a II-a, cu cinci numere, iar la a III-a se va câştiga tot cu patru numere - însă la categoria a IV-a de câştig vor avea acces şi cei mai puţin norocoşi, care vor ghici maximum trei din numerele extrase.

×
Subiecte în articol: observator