x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lovitura in lumea afacerilor din Bucuresti. Patronul 'Chocolat', reţinut de procurorii DIICOT

Lovitura in lumea afacerilor din Bucuresti. Patronul 'Chocolat', reţinut de procurorii DIICOT

13 Noi 2015   •   09:24
Lovitura in lumea afacerilor din Bucuresti.  Patronul 'Chocolat', reţinut de procurorii DIICOT
Sursa foto: jinga80/Getty Images/iStockphoto

Tudor Constantinescu, patronul lanţului de restaurante şi cafenele "Chocolat", a fost reţinut de procurorii DIICOT, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani.

În acelaşi dosar, au mai fost reţinuţi Cristian Cucona şi Mihail Moroşan, asociaţi şi administratori ai SC Solutions Center SRL Constanţa, iar alte cinci persoane sunt cercetate sub control judiciar.

Procurorii DIICOT au audiat joi 112 persoane, printre care patronii şi administratorii unor localuri din Capitală, după ce, în aceeaşi zi, anchetatorii au efectuat 43 de percheziţii la cluburi şi restaurante din Bucureşti, printre care Chocolat, Trattoria Il Calcio, Fratelli, Le Club.

Potrivit DIICOT, percheziţiile au loc la toate punctele de lucru ale societăţilor Choco Ateneu SRL şi Choco Moşilor SRL, Coza Nostra Art SRL, Theobroma Consult SRL şi Theoprod Art SRL, C. Restaurante Trattoria IL Calcio SRL, SC Twins Downtown SRL, SC Le Club Herăstrău SRL, SC Twins Cafe SRL, SC Rubicon Floreasca SRL.

Din primele informaţii rezultă că pe raza municipiului Bucureşti activează un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani prin desfăşurarea de activităţi comerciale prin diminuarea bazei impozabile cu ajutorul unor programe informatice de contabilitate ce permit ţinerea unei evidenţe contabile duble (una reală, în care sunt evidenţiate veniturile adevărate, şi una fictivă, ce reflectă venituri diminuate şi cheltuieli majorate, astfel încât baza de impozitare să fie diminuată).

Activitatea infracţională era coordonată de Tudor - Mihai Constantinescu şi cetăţeanul francez Guilbert-Lassange Jean Philippe Pierre Luc, asociaţi la societăţile comerciale Choco Ateneu SRL, Choco Moşilor SRL, Coza Nostra Art SRL, Theobroma Consult SRL şi Theoprod Art SRL.

În anul 2006, aceştia au achiziţionat un program informatic de contabilitate cu dublă gestiune, care se instalează pe casele de marcat, de la SC Solutions Center SRL din Constanţa.

Acest program de contabilitate constă în existenţa a două registre de evidenţă contabilă de acelaşi tip, referitoare la aceleaşi bunuri şi valori: unul reflectă realitatea economică şi financiară a contribuabilului la care accesul este restricţionat şi unul falsificat, în care sunt înregistrate date şi operaţiuni ce relevă venituri inferioare celor reale pentru produsele livrate şi banii încasaţi.

Programul era accesat cu ajutorul unui card aflat doar în posesia casierelor de la punctele de lucru ale societăţilor, care permite accesul în memoria fiscală a casei de marcat şi efectuarea unor operaţiuni de împărţire a produselor proprii, neîmbuteliate (produse zaharoase şi de patiserie obţinute la punctul de lucru din Bucureşti, str. Valea Lungă nr. 58, sector 6) care, cumulate, înregistrează o pondere mai mare în venituri şi nu sunt fiscalizate.

Artizanii programului informatic de contabilitate au comercializat şi pus la dispoziţie acest program şi altor societăţi comerciale din piaţă, în scopul fraudării bugetului de stat. 

Tudor Mihai Constantinescu a fost jurat în emisiunea Hell's Kitchen - Iadul Bucătarilor.

×
Subiecte în articol: chocolate Chocolat