Mâine, la meciul cu Brian Magee, campion mondial la categoria supermijlocie versiunea IBF Lucian Bute va purta pe echipament însemnele brandului naţional de turism, respectiv frunza şi sloganul Explore the Carpathian Garden, potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Meciul va avea loc la arena sportiva Bell Centre din Montreal, Canada. Bute poartă pe echipamen însemnele brandului naţional de turism atât la meciul oficial, cât şi în alte trei momente, care preced evenimentul: antrenamentul din centrul comercial Place Versailles (desfăşurat în prezenta publicului), conferinţa de presă şi cântarul oficial. În plus, la antrenament şi la conferinţa de presă sunt amplasate bannere cu marca turistică a Romaniei. Lucian Bute şi-a anunţat acordul de a colabora cu MDRT în vederea promovării României anul trecut, în noiembrie, când a declarat: ”Prin tot ceea ce am făcut până acum am încercat să promovez România; am purtat în ring drapelul naţional şi am fost întotdeauna mândru de ţara mea. Sunt onorat să mă alătur marilor sportivi care au promovat imaginea României în lume (precum Nadia, Hagi sau Ilie Nastase), cu atât mai mult cu cât este pentru prima dată când mi se propune să fac acest lucru în mod oficial”.