x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Încep lucrările de modernizare a liniei 5 de tramvai, pe tronsonul dintre Podul Băneasa şi Şoseaua Ştefan cel Mare

Încep lucrările de modernizare a liniei 5 de tramvai, pe tronsonul dintre Podul Băneasa şi Şoseaua Ştefan cel Mare

de Redacția Jurnalul    |    19 Feb 2024   •   16:45
Încep lucrările de modernizare a liniei 5 de tramvai, pe tronsonul dintre Podul Băneasa şi Şoseaua Ştefan cel Mare
Sursa foto: Facebook

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, luni, începerea modernizării liniei 5 de tramvai, primele lucrări, pe o lungime de 4,2 kilometri, realizându-se pe tronsonul cuprins între Podul Băneasa şi Şoseaua Ştefan cel Mare.

Costurile se ridică la 170 de milioane de lei cu TVA, a precizat el, într-o conferinţă de presă.

Potrivit primarului, este vorba despre primul lot dintre cele pe care se va interveni, astfel încât, la final, toate liniile de tramvai să fie modernizate în Capitală.

"Am avut o procedură de achiziţie, sunt 11 loturi adjudecate, pentru fiecare dintre ele am semnat contractul, suntem spre finalul fazei de proiectare şi în aprilie - mai vor începe lucrările şi pentru celelalte. Pentru celalalte, erau iniţial patru, acum sunt două loturi grupate, cele mai mici, procedura de reofertare este deschisă. Pe 4 martie este termenul limită de depunere a ofertelor, deci, probabil că în vara asta o să avem atribuite contractele şi, după aceea, din nou şase luni proiectare, douăsprezece luni execuţie. Pentru lotul mai mare, cel cu Călăraşi - Basarabiei, 18 luni execuţia, deci, peste doi ani şi jumătate, nu o să mai existe linii de tramvai nemodernizate în Bucureşti", a afirmat Nicuşor Dan.

Proiectarea pentru tronsonul liniei 5 de tramvai dintre Podul Băneasa şi Şoseaua Ştefan cel Mare a fost făcută de Societatea de Transport Bucureşti, iar termenul de execuţie este de douăsprezece luni.

El a menţionat că este în lucru un studiu de fezabilitate pentru prelungirea liniei 5 până la Centrul comercial Băneasa.

×
Subiecte în articol: lucrări modernizare linia 5