Comisarul Laurentiu Ilie Lazar, liderul gruparii din Olt destructurata saptamana trecuta de DIICOT Craiova, acuzat de santaj, evaziune fiscala, abuz in serviciu, delapidare si spalare de bani, a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile.
Laurentiu Ilie Lazar si alti patru inculpati in dosar au primit mandate de arestare pentru 29 de zile, iar fata de ceilalti cinci inculpati, din aceeasi retea, instanta a dispus interdictia de a parasi localitatea de domiciliu, conform Mediafax.
Judecatorii Curtii de Apel Craiova s-au pronuntat abia joi asupra emiterii de mandate de arestare, desi procurorii DIICOT au cerut acest lucru inca din urma cu o saptamana. Astfel, Laurentiu Ilie Lazar, Ion Florin Balteanu, Ion Encescu, Gheorghe Badita si Ionut Poteras au primit mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile, acestia fiind acuzati de spalare de bani, santaj, abuz in serviciu si delapidare.
Potrivit anchetatorilor, liderul retelei era comisarul din cadrul IPJ Olt, Serviciul Investigarea Fraudelor, Laurentiu Lazar, zis Tatutu", care ar fi initiat si dezvoltat, alaturi de alti colegi din IPJ Olt, angajati ai DGFP Olt, dar si oameni de afaceri, mai multe afaceri ilegale in judetul Olt. Astfel, anchetatorii sustin ca Laurentiu Lazar, de 41 de ani, din Slatina, se asociase cu colegul sau de serviciu, inspector principal Bogdan Ciprian Gheorghiceanu, de 36 de ani, din Slatina si cu Florin Bilteanu, de 42 de ani, director executiv adjunct, si Ion Encescu, de 58 de ani, director la Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii (AFPCM) Olt, in vederea comiterii acestor infractiuni.
Citește pe Antena3.ro