MAE informează românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că Meteo France a anunțat un cod portocaliu de ploi abundente și inundații pentru 10 departamente din țară și cod galben în 44 departamente, precum și în Andorra.
Cetățenii români se pot informa în timp real în legătură cu situația meteorologică, accesând pagina de Internet https://vigilance.meteofrance.fr/fr
Ministerul Afacerilor Externe informează că cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență, în funcție de circumscripția consulară de reședință, astfel: Consulatul General al României la Paris: +33680713729; Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164; Consulatul General al României la Lyon: +33643627736; Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://paris.mae.ro, https://cgparis.mae.ro/, http://lyon.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro.
(sursa: Mediafax)