x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE, sesizat despre faptul că una dintre victimele accidentului din Grecia ar fi român

MAE, sesizat despre faptul că una dintre victimele accidentului din Grecia ar fi român

de Redacția Jurnalul    |    02 Mar 2023   •   19:59
MAE, sesizat despre faptul că una dintre victimele accidentului din Grecia ar fi român

Consulatul General al României la Salonic a fost sesizat, printr-un telefon, că un cetățean român s-ar afla printre victimele accidentului feroviar din Grecia, dar persoana în cauză nu a fost identificată pe niciuna dintre listele disponibile la nivelul autorităților elene, transmite MAE.

Conform Ministerului Afacerilor Externe, Consulatul General al României la Salonic a fost notificat, prin intermediul telefonului de urgență, de către o persoană din comunitatea românească din Grecia, cu privire la posibila dispariție a unui cetățean român, despre care se presupune că ar fi una dintre victimele accidentului feroviar produs în localitatea Tempe.

Ulterior, în cursul zilei de miercuri, reprezentanții oficiului consular au intrat în contact și cu membrii de familie ai persoanei în cauză.

Reprezentanții Consulatului au efectuat în regim de urgență demersuri pe lângă autoritățile locale de poliție din zonă, precum și la unitățile medicale unde sunt internate persoanele rănite, pentru a verifica informația referitoare la existența unui cetățean român printre victime.

Totodată, MAE precizează că, în cursul dimineții de joi, o echipă consulară s-a deplasat în localitatea Larisa pentru a verifica dacă pe listele centralizatoare care cuprind persoanele decedate, spitalizate sau evacuate fără îngrijire medicală se regăsește persoana în cauză sau vreun alt cetățean român.

„Până la acest moment persoana în cauză nu a fost identificată pe niciuna dintre listele disponibile la nivelul autorităților elene”, transmite MAE.

Ministerul precizează că, din informațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, procedurile de identificare a persoanelor decedate se efectuează cu foarte mare dificultate în actualul context.

Reprezentanții Ambasadei României la Atena şi Consulatului General al României la Salonic continuă dialogul cu autoritățile elene și cu familia persoanei dispărute, fiind pregătiți să acorde asistență consulară.

Bilanţul deceselor accidentului feroviar din Grecia a ajuns, joi, la 46.

Marți seara, un tren de pasageri cu peste 350 de călători s-a izbit frontal de un tren de marfă, lângă oraşul Larissa. În urma impactului a izbucnit un incendiu violent, temperatura din vagonul cuprins de flăcări ajungând, potrivit pompierilor, până la 1.300 de grade Celsius, făcând imposibilă supravieţuirea.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mae victima accident Grecia român