Potrivit unui comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), în acelaşi interval de timp, în acţiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, creşterea gradului de siguranţă rutieră, supravegherea şi controlul frontierei de stat şi asigurarea intervenţiei eficiente în situaţii de urgenţă au fost constatate 8.588 de contravenţii, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 3,5 milioane de lei.
Angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat, în cursul zilei de sâmbătă, 18 controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au aplicat 45 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 12.000 de lei.
La nivelul unităţilor de poliţie au fost semnalate 953 de posibile infracţiuni, 25% dintre acestea fiind din oficiu. De asemenea, au fost dispuse măsuri preventive pentru 33 de persoane. 160 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 179 de fapte penale, au fost prinşi în flagrant de poliţişti şi jandarmi. Sâmbătă, poliţiştii au depistat 17 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, precizează sursa citată.