Discuțiile între conducerea MAI și reprezentanții organizațiilor sindicale pe marginea Contractului colectiv de muncă au fost începute în luna iulie, iar documentul a fost semnat de părți în data de 19 septembrie 2023. În această perioadă au avut loc 5 ședințe în care au fost analizate propunerile părților și implementate prevederile avantajoase atât pentru angajați, cât și pentru instituție.
Documentul publicat miercuri în Monitorul Oficial aduce noutăți în special în ceea ce privește armonizarea prevederilor incidente lucrătorilor din MAI cu cele existente în Codul Muncii.
Între noutățile din contractul colectiv de muncă se numără acordarea unei zile libere, care va fi recuperată ulterior, cu ocazia zilei de naștere a angajatului. De asemenea, contractul colectiv de muncă prevede implicarea reprezentanților sindicatelor din MAI în procesul de planificare a timpului de lucru și de evaluare a planului anual de formare profesională a personalului contractual. Totodată, este prevăzut dreptul salariatului personal contractual de a primi până la 10 zile lucrătoare libere, care vor fi recuperate ulterior, în cazul unor urgențe familiale neprevăzute de ordin medical și 5 zile lucrătoare libere, reprezentând concediu de îngrijitor, pentru îngrijirea sau sprijinul unei rude ori a unei persoane apropiate care locuiește în aceeași gospodărie cu angajatul personal contractual.
(sursa: Mediafax)