x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mai multe companii din domeniul gazelor, amendate de Consiliul Concurenţei pentru înţelegeri anticoncurenţiale

Mai multe companii din domeniul gazelor, amendate de Consiliul Concurenţei pentru înţelegeri anticoncurenţiale

29 Sep 2015   •   11:44
Mai multe companii din domeniul gazelor, amendate de Consiliul Concurenţei pentru înţelegeri anticoncurenţiale
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Consiliul Concurenţei a sancţionat 10 companii din domeniul gazelor naturale cu amenzi în valoare totală de 920.000 de lei (207.690 euro) pentru înţelegeri anticoncurenţiale, având ca obiect stabilirea unui preţ unic pentru instalaţiile standard de utilizare, a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, autoritatea pentru concurenţă.

Pe lista companiilor amendate se află un distribuitor de gaze naturale şi nouă executanţi de lucrări în domeniul gazelor naturale, iar cea mai mare sancţiune a fost aplicată S.C. Wirom Gas S.A., respectiv 788.017 lei.

Potrivit sursei citate, alte nouă societăţi au primit sancţiuni pecuniare, după cum urmează: Miral Instal Company SRL (39.051 lei), INSTPRO SRL (31.680 lei), Elisan SRL (20.943 lei), Dornacor SRL (17.650 lei), Rodimar I Eximp SRL (12.488 lei), TMG Conprest SRL (5.498 lei), Melprest SRL (3.534 lei), Metalica Prod SRL (1.029 lei) şi Meliorstal SRL (499 lei).

'Contractele dintre distribuitorul de gaze şi executanţii de lucrări conţineau clauze anticoncurenţiale prin care se stabilea un preţ fix pentru realizarea instalaţiilor de utilizare. În acest fel, beneficiarii lucrărilor, respectiv consumatorii, plăteau, nejustificat, un preţ mult mai mare, faţă de cel practicat înaintea înţelegerii', a menţionat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de concurenţă a constatat, în cadrul unei investigaţii, că din iniţiativa Wirom, companiile au participat la o înţelegere având ca obiect stabilirea unui preţ unic pentru instalaţiile standard de utilizare. În acest context, patru companii (Meliorstal, Metalica Prod, Miral Instal Company şi SC TMG Conprest) au recunoscut participarea la înţelegerea anticoncurenţială şi au beneficiat de o reducere a amenzii de 20%.

'La stabilirea sancţiunilor, Consiliul Concurenţei a ţinut cont de faptul că, la momentul înţelegerii, legislaţia în domeniul gazelor prevedea că distribuitorul era singurul care putea aviza realizarea lucrărilor conexe. Odată cu modificarea legii (123/2012), această piaţă s-a liberalizat, iar avizarea acestor lucrări poate fi făcută de orice persoană fizică sau juridică autorizata de ANRE', se arată în comunicatul autorităţii pentru concurenţă.

Consiliul Concurenţei menţionează faptul că încurajează companiile implicate în acest tip de înţelegeri anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor în funcţie de momentul în care contactează autoritatea de concurenţă şi de valoarea informaţiilor furnizate.

×