x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mai mulți italieni au obținut ilegal, în România, diplome de asistenți medicali recunoscute în UE

Mai mulți italieni au obținut ilegal, în România, diplome de asistenți medicali recunoscute în UE

de Redacția Jurnalul    |    19 Feb 2024   •   09:39
Mai mulți italieni au obținut ilegal, în România, diplome de asistenți medicali recunoscute în UE

Mai mulți cetățeni italieni care nu știu limba română și care nu ar fi fost prezenți la cursuri și practică ar fi obținut, ilegal, la o școală post-liceală din România, diplome de asistent medical. Polițiștii fac luni 12 percheziții în acest caz în județele Ilfov și Mureș.

Potrivit IGPR, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice fac, luni dimineața, 12 percheziții domiciliare, în județele Ilfov și Mureș, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual, uz de fals și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2019 și până în prezent, la nivelul unei școli postliceale, ar fi fost dezvoltat un mecanism ilegal, constând în școlarizarea fictivă a unor cetățeni italieni, care nu cunosc limba română și care nu s-au prezentat la cursuri și stagii de practică, urmată de eliberarea de diplome pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist pe teritoriul Uniunii Europene.

Vor fi puse în executare mandate de aducere emise pe numele a 8 persoane, în scopul depistării acestora și conducerii la sediul unității de poliție, pentru aducerea la cunoștință a calității procesuale, a drepturilor și obligațiilor aferente și audierii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: asistenti medicali italieni diplome