x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mandat extins - "Aberant, anticonstitutional"

Mandat extins - "Aberant, anticonstitutional"

de Carmen Vintila    |    Lavinia Dimancea    |    Dana Piciu    |    11 Ian 2006   •   00:00
Mandat extins  -  "Aberant, anticonstitutional"

Majoritatea parlamentarilor se opune extinderii perioadei de retinere a unei persoane de la 24 la 96 de ore, sustinuta de Basescu.

Politicienii au pareri pro si contra maririi termenului de 24 de ore pentru retinerea unei persoane, prevazut de Constitutie. Primii sustin schimbarea acestuia, desi cred ca e greu de realizat, ultimii vorbesc de o masura anticonstitutionala si aberanta.

Mai mult de 24 de ore pentru retinerea unei persoane. Aceasta doreste presedintele Traian Basescu, care sustine in acest sens modificarea legislatiei, solicitata de Politie. Seful statului invoca standardele europene si spune ca sunt tari in Uniunea Europeana unde termenul de retinere a unei persoane este de pana la 96 de ore. El mai aduce drept argument si faptul ca, prin prelungirea acestui termen, pot fi indeplinite drepturile procedurale la aparare, exemplificand cu distanta dintre Satu-Mare si Bucuresti, care este de 12-14 ore, ramanand 12 ore, timp in care Politia poate fi pusa in situatia de a nu respecta drepturile omului. Pentru a realiza insa acest lucru trebuie schimbata Constitutia, care prevede, la articolul 23, ca retinerea unei persoane nu poate depasi 24 de ore.

CONTRA. Multi dintre politicieni nu privesc insa cu ochi buni marirea termenului. "Inca o data se manifesta puternic geniul lautaresc al romanilor. Avem cei mai grozavi profesionisti si cei mai grozavi dirijori: dupa ureche", a spus presedintele Comisiei juridice din Camera Deputatilor, conservatorul Sergiu Andon. In opinia sa, propunerea de majorare a timpului de retinere a unei persoane, nu face decat sa confirme "nobilele traditii militienesti si securistice ale Politiei, dar si ale consilierilor «juridici» ai sefului statului". El a subliniat ca articolul 23, alineatul 3 din Constitutie, prevede foarte clar ca retinerea nu poate depasi 24 de ore. "Vin acum lautarii dreptului si lanseaza idei", a adaugat el, recunoscand totusi ca "au si ei o parte de dreptate", pentru ca reducerea timpului de retinere la 24 de ore s-a facut conform exigentei europene, "fara insa a fi devenit europeni". "Propunerea respectiva presupune modificarea Constitutiei, or, a modifica legea fundamentala din doi in doi ani este de-a dreptul neserios", a sustinut deputatul PC.

ANTICONSTITUTIONAL. Deputatul PRM Lucian Bolcas, membru al Comisiei Juridice, a sustinut ca propunerea privind prelungirea mandatului de retinere "contravine Constitutiei Romaniei, iar din acest motiv ea nu poate fi acceptata". "Nu durata retinerii este impedimentul esential in buna desfasurare a unui proces penal sau in lupta impotriva coruptiei. Acesta este numai un pretext pentru inactivitatea actualei guvernari, care isi ocroteste apropiatii", a sustinut Bolcas. "Orice idee care vizeaza schimbarea Constitutiei este una proasta, intrucat ea nu este Mersul trenurilor, ca sa fie schimbata dupa capriciul fiecaruia", a mai spus deputatul PRM.

INACCEPTABIL. APADOR-CH considera ca orice tentativa de a prelungi durata retinerii ar intra in contradictie evidenta cu Constitutia. Organizatia aminteste ca, in tarile democratice, posibilitatea prelungirii duratei de retinere pana la 72 de ore este avuta in vedere numai cu aprobarea expresa a superiorilor si numai in cazuri foarte serioase. APADOR-CH contesta si motivarea lui Traian Basescu in sustinerea prelungirii acestei masuri. "Invocarea duratei transportului dintr-o localitate in alta, care ar scurta cele 24 de ore de retinere si ar ingreuna astfel cercetarile Politiei, este inacceptabila. O persoana nu poate fi privata de libertate decat daca exista deja indicii temeinice ca ea a comis sau este pe cale sa comita o infractiune grava", apreciaza APADOR-CH.

PRO. Senatorul PNL Norica Nicolai, membru al Comisiei juridice de la Senat, crede ca o astfel de modificare ar fi binevenita, dar ca retinerea unei persoane nu ar trebui sa depaseasca 72 de ore. "Pana acum s-a dovedit ca 24 de ore pentru retinere este prea putin. Cred ca 48 de ore ar fi cel mai bine, asa cum era inainte", a declarat Nicolai. Senatorarea liberala a precizat ca propunerea amintita nu este sustinuta de actuala Constitutie si ca, in perspectiva, legea fundamentala va trebui modificata. "Cea mai buna solutie este ca primul mandat de retinere sa poata fi urmat imediat de un al doilea mandat. In felul acesta persoana poate fi retinuta 48 de ore", a mai spus Norica Nicolai. Colegul ei de Alianta, deputatul PD Augustin Zegrean, sustine ca ideea de prelungire a termenului de retinere este "o idee practica, dar greu de pus in aplicare". "Din punct de vedere constitutional, acest lucru nu este posibil, doar daca se modifica Constitutia - ceea ce nu este imposibil", a spus deputatul PD. El a explicat ca aceasta prelungire ar fi utila pentru ca este greu sa se lucreze in intervalul de 24 de ore.

"MI SE PARE ABERANT"
Senatorul PSD Rodica Stanoiu (foto), fost ministru al Justitiei, nu este de acord cu marirea termenului de 24 de ore pentru retinerea unei persoane. "Mi se pare aberant", ne-a declarat Stanoiu, sustinand ca schimbarea termenului existent ar insemna un regres pentru tara noastra. "Am luptat sa adoptam acest termen pentru a respecta indicatiile forurilor europene. A fost un castig pentru libertatea persoanei", a spus Stanoiu, explicand ca instrumentarea dosarelor se face in stare de libertate, iar retinerea reprezinta exceptia. Intrebata in legatura cu afirmatiile lui Basescu ca exista tari europene in care termenul este de pana la 96 de ore, senatorul a spus ca nu stie ce a inteles seful statului, dar o prelungire a termenului de 24 de ore ar insemna "sa ne intoarcem de unde am plecat".

×
Subiecte în articol: observator persoane reţinerea retinere