x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Maramureş: Un minor, suspect de violarea şi uciderea unei fetiţe de cinci ani din Baia Mare, reţinut

Maramureş: Un minor, suspect de violarea şi uciderea unei fetiţe de cinci ani din Baia Mare, reţinut

26 Iun 2019   •   20:30
Maramureş: Un minor, suspect de violarea şi uciderea unei fetiţe de cinci ani din Baia Mare, reţinut

Un tânăr în vârstă de 17 ani din municipiul Baia Mare a fost reţinut, miercuri seara, pentru 24 de ore, fiind suspect de violarea şi uciderea unei fetiţe de cinci, anul trecut, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Bogdan Gabor.

"Tânărul în vârstă de 17 ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi a fost pus sub inculpare pentru violarea şi uciderea unei fetiţe în vârstă de cinci ani, care locuia în Baia Mare. În această cauză se desfăşoară procedurile specifice de către procurorul de caz, iar în cursul zilei de joi vom veni cu detalii suplimentare", a spus Bogdan Gabor.

Acesta a admis că e unul dintre cele mai complicate cazuri la care s-a lucrat şi încă se mai lucrează.

Conform unor surse din zona anchetei, tânărul urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a informat într-o comunicare adresată miercuri presei că poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş, împreună cu cei din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, continuă activităţile specifice în acest caz.

"Pentru a nu prejudicia în acest moment mersul anchetei, mâine o să vă informăm cu privire la cele constatate şi măsurile dispuse", a precizat Florian Meteş.

O fetiţă în vârstă de 5 ani a fost ucisă, în luna aprilie 2018, în apropierea locuinţei părinţilor săi, situată într-un bloc de locuinţe de pe situl industrial Cuprom, locuit în mare parte de romi.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: maramures minor fetita Baia Mare