x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marga: Băsescu a stricat sistemul de educaţie. Şi-a făcut o odraslă agramată parlamentar european

Marga: Băsescu a stricat sistemul de educaţie. Şi-a făcut o odraslă agramată parlamentar european

05 Ian 2011   •   11:34
Marga: Băsescu a stricat sistemul de educaţie. Şi-a făcut o odraslă agramată parlamentar european
Sursa foto: Raul Stef /Jurnalul National
145069-.jpgLegea Educaţiei a fost făcută pentru a face din profesori şi directori de şcoli agenţi electorali pentru preşedintele Traian Băsescu. Aceasta este opinia rectorului Universităţii "Babeş-Bolyai" Andrei Marga, criticat de către şeful statului în discursul susţinut pe marginea promulgării acestei Legi. Andrei Marga mai susţine că Traian Băsescu a stricat sistemul educaţional şi că cel mai bun exemplu îl reprezintă faptul că "şi-a făcut o odraslă agramată parlamentar european".

"Traian Băsescu, în mod evident, se teme de alegerile viitoare, şi atunci, din timp, îşi ia măsuri să creeze agenţi electorali. Legea Educaţiei este o lege făcută pentru a transforma cât mai mulţi profesori şi directori în agenţii săi electorali. Traian Băsescu a stricat sistemul şi acum crede că îl salvează cu această lege, deşi cele mai greşite măsuri din învăţământul superior s-au luat în mandatele sale de către oamenii pe care el i-a numit", a declarat Andrei Marga, pentru Mediafax.

Rectorul i-a sugerat preşedintelui ca atunci când vorbeşte de plagiat şi de nepotism să caute în Comisia prezidenţială şi în propria familie.

"În Comisia prezidenţială sunt plagiatorii, poate găsi exemple acolo. Dacă vrea să aplice Legea, să o aplice în primul rând Comisiei prezidenţiale. Legat de nepotism, ce exemplu mai elocvent avem decât faptul că Băsescu şi-a făcut o odraslă agramată parlamentar european? În ce ţară a Europei s-a mai întâmplat acest lucru?", a afirmat Marga.

"Această minirevoluţie culturală nu a dat rezultate nicăieri, iar pe de altă parte este o ipocrizie. Cine a oprit concursurile pentru asistenţi şi lectori din 2009 încoace? Guvernul lui Băsescu. Cine a tăiat veniturile acestor oameni? Guvernul lui Băsescu Totul este o demagogie pentru a antagoniza alte şi alte grupuri", a mai spus rectorul UBB.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea Legii Educaţiei Naţionale, declarată constituţională de către judecătorii CCR. Într-un discurs susţinut ulterior la Palatul Cotroceni, şeful statului a criticat faptul că Ecaterina Andronescu şi Andrei Marga, la fel ca unii lideri sindicali, denigrează actul normativ.

"Încrâncenarea pe care o provoacă Legea educaţiei este semnificativă pentru atitudinea faţă de orice schimbare importantă în acest sistem. Pe lânga dezbaterea democratică, a existat multă dezinformare în discursurile adversarilor schimbărilor din învăţământ. Şi aici trebuie să recunoaştem: campioni au fost liderii sindicali, doamna rector Andronescu, domnul rector Marga, care au făcut şi dumnealor o reformă a educaţiei, ale căror rezultate se văd acum, după zece ani", a spus şeful statului.

×