Un glas minunat, timbrat, emoţionant, de o întindere fantastică: Maria Ciobanu. Ciocârlia Gorjului. Cântecul i-a fost cel mai bun prieten şi a însoţit-o şi la tristeţe, şi la bucurie. Maria Ciobanu a adunat sute de melodii şi le-a pus să vibreze cu vocea ei fermecătoare. Din copilărie şi-a descoperit o mare pasiune: muzica populară. Un prim reper în cariera artistică i-au fost chiar părinţii săi. Tatăl, Ion, era un instrumentist excepţional, iar mama, Nicoliţa, avea o voce care îţi încălzea sufletul. Talentul său interpretativ îi încânta pe musafirii părinţilor săi, când micuţa Maria ieşea de după soba cu olane şi le cânta cu pasiune. Glasul său minunat răsuna toată vara peste dealurile şi peste văile pe care-şi ducea oile la păscut, încât femeile din Hătăroaia se minunau exclamând: "Auzi-o pe Maria lui Ion Ciobanu, ce frumos mai cântă!" Melodiile Mariei Lătăreţu i-au călăuzit paşii spre succes. De-a lungul anilor şi-a format propriul repertoriu şi a pus în cântecele sale şi bucurie şi tristeţe. Când i-a fost greu, a cântat şi şi-a alinat durerea. Când a fost bucuroasă, a cântat şi a dăruit bucurie altor suflete care au ascultat-o şi s-au bucurat o dată cu ea. Dacă ar fi să o ia de la capăt ar cânta, fără ezitare. "Cântecele se fac din întâmplări. Ale altora, nu ale mele. Cu timpul, însă, şi întâmplările mele ajung cântece... Dacă întâmplările tuturor ajung cântece, înseamnă că viaţa este veşnică", spunea cândva Maria Ciobanu. Vă prezentăm povestea unei vieţi dedicate cântecului de o interpretă care a adunat în glas codrul, izvoarele şi păsările cerului.
Citește pe Antena3.ro