x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marile rețele de magazine retrag produsul Alpro Cocos BIO, 1 l, din cauza oxidului de etilenă

Marile rețele de magazine retrag produsul Alpro Cocos BIO, 1 l, din cauza oxidului de etilenă

30 Aug 2021   •   08:40
Marile rețele de magazine retrag produsul Alpro Cocos BIO, 1 l, din cauza oxidului de etilenă

Rețelele de magazine Carrefour, Metro, Auchan și Selgros retrag produsul Alpro Cocos BIO, 1 l, din cauza prezenței oxidului de etilenă, conform informărilor trimise ANSVSA.

Într-unul dintre produsele noastre, aflat sub marca Alpro, și anume Alpro Cocos BIO, 1L, a fost utilizată guma de guar (E412), agent de îngroșare, care a fost contaminat, prin alăturare, în timpul transportului, din cauza unui lot transportat anterior de plante tratate cu oxid de etilenă, o substanță interzisă în alimentele din Europa. Loturile menționate sunt izolate și bine identificate, arată informarea.

Având în vedere cantitățile extrem de mici utilizate din acest agent de îngroșare, considerăm că nu există niciun risc pentru sănătatea consumatorilor şi am decis rechemarea produselor doar pentru a elimina orice suspiciune din partea acestora.

Rechemarea se aplica pentru loturile: 22.11.2021; 29.11.2021; 03.01.2022; 17.01.2022.

Consumatorii sunt sfătuiți să returneze produsul, la magazinul de la care a fost cumpărat, până la data de 18.09.2021. Contravaloarea va fi restituită prin prezentarea bonului fiscal.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: oxid de etilena