x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mario Iorgulescu, drogat şi băut în seara în care a produs accidentul mortal

Mario Iorgulescu, drogat şi băut în seara în care a produs accidentul mortal

12 Sep 2019   •   10:45
Mario Iorgulescu, drogat şi băut în seara în care a produs accidentul mortal

Potrivit noilor date din anchetă, Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, a ieșit pozitiv la testul privind consumul de cocaină. Potrivit unor surse judiciare, citate de Antena3, legiştii au determinat că Mario Iorgulescu avea și o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge, potrivit rezultatelor INML.

Victima lui Mario Iorgulescu, Dany Vicol va fi înmormântul joi la cimitirul din Chitila.

Fiul şefului Ligii Profesioniste de Fotbal, Mario Iorgulescu, a consumat alcool în momentul în care a produs accidentul rutier în care şi-a pierdut viaţa un tânăr de 24 de ani.

Astfel, el va fi acuzat si de conducere sub influența băuturilor alcoolice. Fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.

×
Subiecte în articol: mario iorgulescu drogat alcoolemie cocaina