x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mărmureanu: Cutremurul devastator din Noua Zeelandă face bine României

Mărmureanu: Cutremurul devastator din Noua Zeelandă face bine României

22 Feb 2011   •   09:19
Mărmureanu: Cutremurul devastator din Noua Zeelandă face bine României
153087-.jpgVIDEO - Directorul Institutului de Fizică a Pământului Gheorghe Mărmureanu a declarat la Antena 3 că energiile descărcate în Noua Zeelandă scad posibilitatea producerii unui cutremur mare în ţara noastră.

"Din punctul nostru de vedere, din punctul de vedere al României, este o situaţie favorabilă pentru că energia se descarcă acolo. Noi suntem oarecum în umbră. Această situaţie va dura până în 2022", a declarat Mărmureanu.

Citeşte şi Mărmureanu: Nu vom avea un cutremur catastrofal până în 2040

65 de persoane au murit şi câteva sute au fost rănite, în urma unui cutremur violent cu magnitudinea de 6,3 pe scara Richter, care a zguduit luni noapte Noua Zeelandă. Trepidaţiile au provocat pagube materiale considerabuile.

Citeşte şi 2010, anul celor mai mari dezastre naturale din ultimele trei decenii

Zeci de clădiri au fost dărâmate, drumurile au fost grav avariate iar liniile de telefonie şi cele de electricitate nu mai funcţionează. Cel mai grav afectat a fost Christchurch - din sudul ţării. Au urmat apoi 13 replici, cu magnitudini cuprinse între 3 şi 5 grade.

×