x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mărturii de Centenar din muzee şi arhive

Mărturii de Centenar din muzee şi arhive

de Gabriela Antoniu    |    30 Noi 2018   •   08:27
Mărturii de Centenar din muzee şi arhive

Centenarul este un prilej de a descoperi mărturii ale Unirii Basarabiei (27 martie 1918), Bucovinei (28 noiembrie 1918) şi Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Sătmarului (1 Decembrie 1918) păstrate în familiile urmaşilor, în casele memoriale, muzeele şi arhivele din întreaga ţară.

Printre cele mai importante documente ale Unirii Basarabiei sunt Listele cu voturile deputaţilor Sfatului Ţării, din ziua de 27 martie 1918, când s-a hotărât unirea Basarabiei cu România, liste aflate la Arhivele Naţionale ale României, a declarat pentru Jurnalul, dr. Cristina Păiuşan-Nuică, cercetător Muzeul Naţional de Istorie a României.

Profesorul universitar Andrei Pippidi, nepotul lui Nicolae Iorga, a donat Muzeului Naţional de Istorie a României în vara anului 2018, câteva documente legate de Unirea Basarabiei care i-au aparţinut marelui savant şi folosite în scrierile sale istorice. Printre acestea se află şi Declaraţia Sfatului Ţării privind unirea Basarabiei cu România, 27 martie 1918, o filă; text în limba rusă pe o parte a filei şi în limba română cu alfabet chirilic pe cealaltă cu însemnările lui Nicolae Iorga. Bucovina, ruptă în 1774 din Moldova, prin reprezentanţii săi a decis organizarea, convocarea unui Congres General al Bucovinei care să decidă soarta acestui teritoriu. Printre cele mai importante documente care s-au păstrat din Bucovina de acum 100 de ani este Moţiunea a Congresului general al Bucovinei prin care se afirmă „Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”.

 

×
Subiecte în articol: centenarul marii uniri