x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MCSI: Noi norme pentru compatibilitatea electromagnetică şi punerea pe piaţă a dispozitivelor radio

MCSI: Noi norme pentru compatibilitatea electromagnetică şi punerea pe piaţă a dispozitivelor radio

20 Iun 2019   •   20:00
MCSI: Noi norme pentru compatibilitatea electromagnetică şi punerea pe piaţă a dispozitivelor radio

Executivul a aprobat joi, la propunerea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Hotărârea de Guvern privind compatibilitatea electromagnetică şi punerea pe piaţă a dispozitivelor radio.

Conform unui comunicat remis AGERPRES, în contextul pregătirii adopţiei de tehnologii 5G şi în vederea limitării expunerii populaţiei la efectele câmpurilor electromagnetice produse de staţii de radiocomunicaţii/emisie aflate în funcţiune, actul normativ adoptat de Executiv prevede ca titularul licenţei acordate conform legii să transmită periodic, la solicitarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), rezultatele măsurătorilor de radiaţii electromagnetice neionizante în care să indice valoarea câmpului electromagnetic cumulat în amplasamente situate în intravilanul localităţilor şi în exteriorul clădirilor, astfel încât instalarea de reţele de telecomunicaţii să se realizeze cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale la nivel naţional şi european privind protecţia populaţiei la expunerea generată de câmpurile electromagnetice.

Totodată, documentul îşi propune să eficientizeze acţiunile de supraveghere şi control în domeniile supravegherii pieţei echipamentelor radio şi compatibilităţii electromagnetice, clarificând în acest sens şi competenţele ANCOM şi ANPC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului) în sectoarele specificate. 

"Actul normativ propune măsuri de îmbunătăţire a sistemului de supraveghere şi control a pieţei prin facilitarea identificării trasabilităţii aparatelor/echipamentelor radio şi a lanţului de aprovizionare şi/sau distribuţie şi prin identificarea operatorilor economici care au pus la dispoziţie pe piaţă aparate/echipamente radio neconforme ori care nu şi-au respectat obligaţiile ce le revin", se menţionează în comunicat.

Un alt aspect reglementat prin hotărârea de Guvern se referă la introducerea de interdicţii care privesc echipamentele sau dispozitivele destinate să producă perturbaţii electromagnetice şi care pot crea, prin utilizarea lor, probleme funcţionale serioase reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, inclusiv în ceea ce priveşte apelarea serviciului de urgenţă 112.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: mcsi compatibilitate electromagnetică