x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Medalie BNR, dedicată Regelui Mihai

Medalie BNR, dedicată Regelui Mihai

03 Oct 2011   •   21:00

Principesa Margareta, principele Radu si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, au lansat luni, la sediul Bancii Nationale, medalia dedicata Regelui Mihai cu ocazia implinirii varstei de 90 de ani, la eveniment fiind pre­zent si ministrul Culturii, Kelemen Hunor. Guvernatorul BNR a apreciat ca legaturile dintre Re­gele Mihai si BNR sunt "durabile, statornicite", dar si "tradi­tionale". Totodata, Isa­res­cu a evocat faptul ca l-a cunoscut pe M.S. Regele Mihai in 2000. La randul sau, Principele Radu a catalogat evenimentul ca fiind "unul din momentele acelea care nimeni nu le va putea sterge vreodata". Principesa Margareta a afirmat ca distinctia reprezinta un mare cadou din partea natiunii pentru Regele Mihai. De asemenea, Principesa Margareta a afirmat ca Regele nu a putut fi prezent la ceremonie deoarece nu se afla in tara.

×