Reprezentantii Spitalului Universitar au declarat ca Mircea Lucescu se afla in stare stabila si au infirmat informatia potrivit careia ar fi fost operat pe cord.
"Lucrurile merg bine, starea este stabila, nu exista complicatii postoperatorii majore. Evolutia a fost conforma parametrilor la care ne asteptam. Este constient, a comunicat cu familia, ne asteptam la o evolutie pozitiva", a declarat directorul medical al Spitalului Universitar de Urgenta Dragos Vinereanu, potrivit Antena3.
Purtatorul de cuvant al Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti, Bogdan Popescu, a afirmat ca este greu de precizat in acest moment cand va putea fi externat Mircea Lucescu, dar evolutia este cea pe care medicii o asteptau.
Spitalul va transmite zilnic, in jurul orei 12.00, un buletin de presa cu informatii despre starea de sanatate a lui Mircea Lucescu.
Antrenorul Mircea Lucescu a fost supus unei interventii chirurgicale duminica, in urma accidentului in care a fost implicat vineri dupa-amiaza. Interventia pentru indepartarea din cavitatea toracica a lichidului acumulat sub dren a durat doua ore.
Florin Cîțu a ieșit să se laude, spun social democrații, după ce premierul a comentat decizia Agenției Standard & Poor's care a îmbunătățit ratingul României pentru prima dată în ultimii opt ani: „A...
Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, că TIR-urile de terapie intensivă ar trebui folosite doar în anumite zone și în anumite momente când se constată o creștere a numărului de...
Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a spus că platforma CoronaForms dă cu exactitate numărul deceselor de COVID-19 și cauza lor, referindu-se la declarațiile lui Vlad Voiculescu, privind raportarea...
Este focar de coronavirus la Institutul Regional de Oncologie din Iași, anunță, sâmbătă, Direcția de Sănătate Publică a județului. Opt pacienți sunt infectați cu SARS-CoV-2.
Potrivit DSP Iași, la...
Cetăţenii din Windsor au venit să îi aducă un omogiu prinţului Philip, iar la Castelul Windsor sunt ultimele pregătiri pentru înmormântarea Ducelui. Prinţul Philip a murit pe 9 aprilie la vârsta de 99 de...
Comitetul de supraveghere al Facebook şi-a amânat decizia cu privire la posibila revenire a fostului preşedinte american Donald Trump pe Facebook şi Instagram, relatează BBC.
Donald Trump a fost blocat pe...
Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului Victor Babeș din București, susține că decizia privind demiterea lui Vlad Voiculescu din fruntea Ministerului Sănătății a venit prea târziu. În locul lui Voiculescu,...
Aproape 140.000 de doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge duminică la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de...
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, face acuzații grave la adresa conducerii RAAPPS. Distruge voit monumentul Hotel Triumf, achiziționează produse de îngrijire personală în loc să repare acoperișul imobilului...
Președintele PNL, Ludovic Orban, le solicită partenerilor de guvernare de la USR-PLUS să renunțe la orgolii și vedetisme. Orice ministru care va ataca premierul va păți la fel ca Voiculescu, a precizat Orban,...
Un accident grav s-a produs pe drumul național care leagă orașele Constanța și Tulcea. Trei mașini sunt implicate, iar circulația este complet blocată. Două persoane au fost rănite în urma...
În România au fost raportate, în ultimele 24 de ore, 3.474 cazuri noi de coronavirus, după efectuarea a 35.669 de teste. Bilanțul total ajungând, astfel, la 1.027.039, potrivit datelor furnizate de Grupul de...
Un incendiu a izbucnit sâmbătă la un service auto din București. La fața locului intervin zeci de pompieri. Cel puțin o persoană a fost rănită și primește ajutor de la echipajul medical.
Incendiul a...
Ministerul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că acțiunea privind evaluarea tuturor dosarelor de pensii din România decurge bine. Deja au fost evaluate peste 230.000 de dosare, a spus Turcan care a anunțat că...
Autoritățile din Tg.Mureș anunță că a fost capturat ursul care a fost văzut de mai multe ori pe străzile orașului. Animalul va fi eliberat într-o pădure.
Ursul a fost capturat cu ajutorul unei capcane....