x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SIE colaborează cu serviciile secrete bulgare în cazul atentatului de la Burgas

SIE colaborează cu serviciile secrete bulgare în cazul atentatului de la Burgas

21 Oct 2012   •   11:37
SIE colaborează cu serviciile secrete bulgare în cazul atentatului de la Burgas
Sursa foto: Fostul ministru al apararii Teodor Melescanu si seful SIE, Razvan Ungureanu, participa la evaluarea MAPN pe anul 2009, la sediul Ministerului din Bucuresti, vineri, 5 martie 2010.

Directorul SIE, Teodor Meleşcanu, a declarat, la ProTV, că nu există la ora actuală elemente privind iminenţa producerii unui atentat în România în perioada următoare, el menţionând totodată că declaraţiile lui Omar Bakri atrag atenţia asupra faptului că ţara noastră nu este imună acestui pericol, informează Mediafax.

Meleșcanu a precizat că SRI este "cap de coardă" în materie de combatere a terorismului, fiind vorba de activităţi care se desfăşoară cu precădere pe teriroriul României, menţionând totodată că, în tot ceea ce priveşte informaţiile externe, SIE colaborează cu SRI.
"Dar acest tip de declaraţii, deşi nu vin de la un om care este un militant direct implicat în organizare, ci este mai degrabă un ideolog al unei anumite forme de islamism, ne dovedeşte că nu suntem imuni la pericolul unor asemenea atentate teroriste", a menţionat directorul SIE.
"Nu avem la ora actuală, cel puţin noi nu am transmis niciodată elemente care să spună că ar fi iminentă producerea unui asemenea atentat în România în perioada următoare", a mai spus Meleşcanu, care a subliniat că este una dintre "priorităţile maxime" ale Serviciului.
Referitor la atentatul de la Burgas, în care şi-au pierdut viaţa mai mulţi cetăţeni israelieni, Meleşcanu a precizat că a avut în ultima săptămână două discuţii cu şefii serviciilor din Bulgaria, atentatul fiind una dintre temele principale de discuţii.
"La ora actuală nu există o concluzie definitivă sau un raport chiar al autorităţilor bulgare în legătură cu persoanele care au fost implicate, modalităţile care au condus la acest atentat. Au mai multe piste, sunt în desfăşurare, colaborăm şi noi, dar nu avem încă o o concluzie definitivă", a menţionat el.
"Sunt totuşi câteva concluzii preliminare care se pot desprinde, una dintre ele este că acest tip de atentate, care a fost exemplificat şi de atentatul de la Burgas, reprezintă o anumită evoluţie în materie teroristă. Dacă până acum atentatele erau operaţiuni puse la cale şi realizate de structuri extremiste, mai ales din zona arabă şi se întâmplau în zone cu maximă expunere - vezi atentatul de la New York -, acest atentat arată că putem asista la o anumită evoluţie: în primul rând nu se întâmplă în ţările foarte mari, cu o expunere mediatică, ci în ţări europene din zona de frontieră, în al doilea rând se pare că sunt atentate în care nu sunt implicaţi oameni din afara zonei - e mult mai uşor când cineva îţi vine dintr-o zonă să ai bănuieli, să vezi despre ce este vorba -, probabil că sunt oameni care trăiesc la nivel european şi circulă liber între ţările UE şi, în al treilea rând, se pare că nu au existat nicun fel de legături sau conexiuni locale, interne. Sunt elemente care ne îngrijorează şi pe noi, pe care le discutăm, le examinăm tot timpul, în legătură cu care dorim să colaborăm şi le-am şi spus colegilor bulgari acest lucru", a mai spus Meleşcanu.
Liderul islamist Omar Bakri a declarat, într-un interviu publicat de cotidianul bulgar "24 ceasa" la începutul lunii octombrie, că Bulgaria, România, dar şi alte state pot fi ţinte ale atentatelor teroriste.
"Din moment ce islamul a pătruns într-un teritoriu, acesta este considerat islamic. De aceea, musulmanii sunt datori să-l elibereze într-o zi. Spania, de exemplu, este teritoriu musulman. Europa de Răsărit - de asemenea. România, Albania, Macedonia, Serbia şi Kosovo, Bosnia... Însă din cauza trupelor sale în Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria este de asemenea o ţintă legitimă. Noi considerăm că pot fi săvârşite atentate în inima Bulgariei. Se poate şi în România, şi în alte state. Aceasta depinde de tactica şi strategia la faţa locului. Atentatul de la Burgas a fost împotriva unei ţinte israeliene. De aceea toţi care au murit acolo sunt fii de israelieni şi între ei există mulţi oameni importanţi. Ei au multă putere", a spus el.
 

×