Preşedintele Klaus Iohannis a decorat marţi, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni, mai mulţi membri ai Academiei Române, dar şi Agenţia Spaţială Română şi Radio France Internationale România cu ocazia Zilei Naţionale a României.
"Nu am vrut să treacă această sărbătoare naţională fără să onorez şi să pun în valoare meritul personal şi instituţional la consolidarea şi la propăşirea societăţii româneşti contemporane. Sunt bucuros, ca preşedinte, să pot decora reprezentanţii de seamă a trei domenii fundamentale pentru viaţa României de astăzi şi de mâine: cercetarea ştiinţifică, inovarea şi jurnalismul de calitate. Toate aceste trei instituţii - Academia Română, Agenţia Spaţială Română şi Radio France Internationale România - alături de reprezentanţii lor, au demonstrat, prin realizările lor, un efort susţinut de a lucra pentru o Românie prosperă şi puternică", a spus şeful statului.
El a subliniat că Academia Română reprezintă forul cel mai reprezentativ de consacrare ştiinţifică al României şi păstrătoarea unei îndelungate tradiţii spirituale a poporului român.
"Este esenţial pentru identitatea noastră naţională să ne recunoaştem valorile, pe acei oameni care au demonstrat o înaltă ţinută ştiinţifică pe tot parcursul vieţii lor academice şi profesionale. Cred cu tărie în întărirea legăturii dintre cercetare şi educaţie, ca o condiţie sine qua non a supravieţuirii unei societăţi democratice, cea în care cetăţenii României puternice să poată înţelege şi utiliza noţiuni ştiinţifice", a declarat Iohannis.
Şeful statului a arătat că Agenţia Spaţială Română este o instituţie de vârf, recunoscută în plan internaţional şi că aceasta contribuie la domenii precum telecomunicaţiile, agricultura de precizie, siguranţa frontierelor, siguranţa în transporturi şi managementul crizelor.
"Instituţia dumneavoastră, care serbează 20 de ani de activitate, reprezintă un exponent foarte important al inovării româneşti. V-aţi dovedit deja capacitatea de a aduce inovarea românească în comunitatea europeană şi internaţională prin informarea şi sprijinirea organizaţiilor din România pentru ca acestea să beneficieze de oportunităţile oferite de programele Agenţiei Spaţiale Europene", a spus Iohannis.
El a mai afirmat că presa are datoria de a apăra valorile democraţiei şi ale pluralismului şi de a sluji cu responsabilitate interesul public, arătând că RFI a devenit o voce a analizei critice de calitate.
"Ca politician, am simţit deseori direct ce înseamnă diferenţa dintre instituţii media corecte şi oneste şi organisme de presă care au abdicat de la valorile jurnalismului. Dumneavoastră faceţi cu certitudine parte din prima categorie. Radio France Internationale România a fost prezent în ţara noastră încă din 1990, împlinind anul acesta 25 de ani, o vârstă frumoasă a maturităţii. Prin obiectivitate, profesionalism şi independenţă, postul dumneavoastră de radio a devenit o voce a analizei critice de calitate, a dezbaterii autentice, a informaţiei credibile şi oneste. Aţi devenit astfel un etalon şi mai ales o comunitate de valori, de care presa românească are atâta nevoie, motiv pentru care vă încurajez să mergeţi mai departe", a declarat Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a conferit: Ordinul National "Steaua României" în grad de Ofiţer academicianului Ionel Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române, şi academicianului Cristian Ioan D. Hera; Ordinul National "Steaua României" în grad de Cavaler academicienilor Bogdan C. Simionescu, Florin Gheorghe Filip, Gheorghe Benga, Emil Burzo, Leon Dănăilă, Solomon Marcus, Nicolae Panin, Marius Sabin Peculea, Ioan-Aurel Pop, Dumitru Radu Popescu, Nicolae N. Săulescu; Ordinul National "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer profesorului universitar doctor Nicolae-Victor Zamfir şi Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler profesorului universitar doctor arhitect Şerban Sturdza.
De asemenea, şeful statului a conferit Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofiţer, categoria H "Cercetarea Ştiinţifică" Agenţiei Spaţiale Române (ROSA) şi Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler, categoria F - "Promovarea culturii", postului "Radio France Internationale România".