x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mere la standarde UE pentru elevi

Mere la standarde UE pentru elevi

de Irina Crudu    |    05 Mai 2010   •   00:00
Mere la standarde UE pentru elevi
Sursa foto: /Thinkstock

Producătorii români nu sunt excluşi din Programul "Fructe pentru şcoli"



Elevii români vor mânca mere din producţia autohtonă aliniate la standardele europene, ca parte a Pprogramului Comisiei Europene "Fructe pentru şcoli". Normele impuse de Uniunea Europeană nu sunt o pro­blemă şi pot fi îndeplinite de produsele româneşti, explică experţii în domeniu.

Astfel că la elevii români din clasele I-VIII vor ajunge merele "întregi, sănătoase, spălate, curate, fără materii străine vizibile, fără urme de atacuri de boli şi dăunători, fără umiditate externă în exces, fără miros sau gust străin, vor rezista la transport şi manipulare şi vor avea o greutate între 90 şi 150 grame", potrivit standardelor menţionate în ordonanţa Ministerului Agriculturii (MADR). Reprezentanţii MADR spun că aceste criterii nu înseamnă neapărat că merele vor fi importate.

"Suntem o ţară de imbecili! Dacă faci ceva, ţi se reproşează de ce faci. Dacă nu faci, ţi se reproşează de ce nu faci. Este normal ca standardele merelor să fie aliniate cu cele ale Uniunii Europene. UE ne dă 5 milioane de euro pentru acest program, aşa că trebuie să respectăm regulile sale. Acest lucru nu exclude în nici un caz producătorii români", a declarat Adrian Rădulescu, secretar de stat în cadru MADR.

Acelaşi lucru îl susţine şi Emil Farago, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Mere din Transilvania, care a primit deja telefoane de la consiliile judeţene din zonă pentru a asigura necesarul de mere.

"În primul rând, faptul că standardele de comercializare pentru mere presupun ca ele să aibă o greutate între 90 şi 150 grame avantajează producătorii români. Merele importate sunt în general mult mai mari de-atât. Programul este unul benefic. Practic, pentru cei 1,8 mi­lioane de elevi este nevoie de 20.000 tone de mere care vor intra astfel pe piaţă", a declarat Farago. Acesta a precizat însă că un minus al programului ar fi nemediatizarea lui din timp şi faptul că unii producători nu mai au suficiente mere în depozite. "Ar fi fost şi mai bine dacă programul ar fi fost implementat de la începerea anului şcolar, însă e bine că a început şi acum", a adăugat el.

Specialiştii în alimentaţia sănătoasă sunt de părere că ar trebui încurajată producţia românească şi că este mai sănătos să mănânci alimente din producţia internă. "Nu este rău că se introduce un fruct în meniul copiilor, să nu mergem la limită, însă ar trebui încurajată producţia românească.

În standardele Uniunii Europene sunt luate în considerare doar ca­racteristicile senzoriale. E bine că se specifică faptul că merele trebuie însoţite de buletine de analiză privind conţinutul de pesticide, nitriţi, nitraţi sau alţi contaminanţi. Însă nu apare nici o cerinţă referitoare la calitatea nutriţională", a explicat profesor doctor Gheorghe Mencinicopschi, director al Institutului de Cercetări Alimentare.


CANTITATE, AMBALAJE, TRANSPORT
Cantităţile totale zilnice, bisăptămânale sau săptămânale de mere sunt stabilite de fiecare consiliu judeţean şi/sau local al fiecărui sector al municipiului Bucureşti şi, respectiv, al fiecărei comune, fiecărui oraş şi municipiu, după caz, cu nominalizarea localităţilor, şcolilor şi a numărului de elevi care urmează să beneficieze de prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 şi se vor anexa caietelor de sarcini elaborate de consiliile judeţene şi/sau de consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. Potrivit ordonanţei, pe ambalaje trebuie inscripţionate în mod obligatoriu denumirea produsului, cantitatea netă, condiţiile de de­pozitare, denumirea şi adresa producătorului sau ale distribuitorului, menţiune privind lotul şi faptul că este interzisă comercializarea lor.
Pentru transport şi distribuţie se vor utiliza autovehicule care să asigure integritatea merelor până la destinatar, iar şcolile vor asigura şi vor folosi spaţii special amenajate pentru păstrarea merelor în condiţii de igienă.

×
Subiecte în articol: observator