x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mesaje ale politicienilor de Ziua Națională

Mesaje ale politicienilor de Ziua Națională

01 Dec 2020   •   11:06
Mesaje ale politicienilor de Ziua Națională

Politicienii au transmis, pe canale oficiale sau în postări pe Facebook, mesaje de Ziua Națională, ce amintesc de trecut, de Marea Unire, dar și de prezent, de alegeri și de criza coronavirusului.

“Ziua Națională a României, chiar dacă o sărbătorim atipic anul acesta din cauza restricțiilor impuse de pandemie, rămâne la fel de importantă pentru noi, prin rolul pe care Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 l-a avut pentru desăvârșirea statului național. Au trecut 102 ani de atunci, timp în care au fost și perioade de grea încercare, pe care românii le-au depășit uniți în atingerea unor idealuri sau depășirea unor situații de criză. Astăzi, când ne vedem nevoiți, din cauza pandemiei, să marcăm Ziua Națională fără parade, defilări și alte evenimente intrate în tradiție, este un bun prilej să reflectăm, poate mai mult decât am făcut-o în anii trecuți, asupra exemplelor de unitate din istoria noastră. Ne emoționează semnificația acestei zile, în care sunt adunate toate sacrificiile românilor pentru afirmarea națională și stăruința unui popor de a deveni o națiune de sine stătătoare, independentă, aducând toate teritoriile românești în interiorul acelorași granițe. Să privim, însă, acest context ca pe un nou moment crucial al destinului nostru, pe care îl putem depăși cu bine dând dovadă de coeziune și maturitate socială. Doar prin eforturile noastre unite putem salva vieți și învinge virusul, doar prin convergența tuturor energiilor din societate putem reveni cât mai curând la normalitate, pentru ca apoi să deschidem o nouă cale către modernizarea României.

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români, iar următoarea Zi Națională a României să ne găsească pe toți cu bine și să o sărbătorim din nou așa cum se cuvine!”, este mesajul transmis de premierul Ludovic Orban.

 

 

 

„Astăzi, de 1 Decembrie, e timpul să ne amintim de curajul înaintașilor noștri de a construi România. Curajul lor înseamnă ca azi să continuăm să luptăm pentru ceea ce este corect! Să luptăm pentru ca națiunea noastră să treacă mai repede peste aceste momente dificile! Ca români, suntem chemați să ne apărăm, cu toții, țara din nou! Împreună, să ne apărăm țara de un dușman invizibil, cu care s-au luptat prea puțin și prea haotic până acum. Cu toții, putem îndrepta națiunea noastră în direcția cea bună!”, a scris pe Facebook liderul PSD Marcel Ciolacu.

 

„De Ziua Națională, ar trebui să ne onorăm istoria, eroii și progresul nostru ca națiune. De Ziua Națională, ar trebui să ne bucurăm de tot ce este românesc! De bucatele noastre. De tradițiile noastre. De familie și prieteni. Anul acesta, din păcate, această pandemie, extrem de prost gestionată, ne-a furat toate aceste bucurii. Astăzi, de 1 Decembrie, e timpul să ne amintim de curajul înaintașilor noștri de a construi România. Curajul lor înseamnă ca azi să continuăm să luptăm pentru ceea ce este corect! Să luptăm pentru ca națiunea noastră să treacă mai repede peste aceste momente dificile! Ca români, suntem chemați să ne apărăm, cu toții, țara din nou! Împreună, să ne apărăm țara de un dușman invizibil, cu care s-au luptat prea puțin și prea haotic până acum. Cu toții, putem îndrepta națiunea noastră în direcția cea bună! Știm cum. Avem soluțiile! Și avem și dorința de a ne uni din nou în jurul unui singur scop. Împreună, putem să ne salvăm ca o națiune puternică! La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, scrie pe Facebook și Eugen Tomac, președintele Partidului MIșcarea Populară.

 

Mesajul președintelui Uniunii Salvați România, Dan Barna, este mai simplu. „Pe 1 îi zici că o iubești, pe 6 îi și dovedești”, spune mesajul lui Barna, postat pe Facebook.

×