Președintele Klaus Iohannis a adresat miercuri un mesaj cu prilejul zilei în care maghiarii de pretutindeni îşi sărbătoresc apartenenţa la un spaţiu comun de identitate, cultură şi istorie, transmișând „cele mai calde urări de sănătate şi prosperitate”.
„Această zi festivă îmi oferă ocazia de a sublinia încă o dată participarea semnificativă a maghiarilor din România la proiectele noastre comune, precum și contribuția lor importantă, alături de celelalte minorități naționale, la dezvoltarea societăţii româneşti și la consolidarea parcursului nostru european. Ca în fiecare an, 15 martie este un bun prilej pentru a face cunoscute valorile şi tradiţiile care au îmbogăţit cultura europeană. Secole de convieţuire ne-au făcut să înţelegem beneficiile coexistenţei şi ale dialogului intercultural. Cele trei decenii scurse de la Revoluţia din Decembrie 1989 demonstrează cum prin dialog, cunoaştere şi respect reciproc, cetăţenii români, indiferent de limba lor maternă, pot să construiască împreună o țară prosperă și demnă. Fie ca sărbătoarea de astăzi să vă dea încredere şi noi energii, să vă aducă lumină în suflete, bucurie şi speranţă în comunitate!” - arată președintele.
(sursa: Mediafax)