x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mesajul tradițional de Crăciun al Regelui Mihai: „Cu onestitatea și pasiunea tinerilor români, am încredere că timpurile noastre vor putea fi trecute cu bine”

Mesajul tradițional de Crăciun al Regelui Mihai: „Cu onestitatea și pasiunea tinerilor români, am încredere că timpurile noastre vor putea fi trecute cu bine”

24 Dec 2015   •   11:26
Mesajul tradițional de Crăciun al Regelui Mihai: „Cu onestitatea și pasiunea tinerilor români, am încredere că timpurile noastre vor putea fi trecute cu bine”

Regele Mihai îşi exprimă, în tradiţionalul mesaj de Crăciun, credinţa în forţa tinerei generaţii de români, dar şi respectul faţă de oamenii în vârstă, care dau "o lecţie de curaj şi de demnitate".

"Români, în anul 1940, m-am adresat vouă de Crăciun pentru prima oară. Am traversat aproape un secol împreună, iar astăzi întoarcem încă o pagină din viaţa ţării noastre", îşi începe regele Mihai mesajul de Crăciun, potrivit comunicatului transmis joi AGERPRES de Casa Regală.

El îşi exprimă încrederea în forţa generaţiei tinere de a înfrunta provocările actuale.

"Generaţia tânără ştie ce vrea. Cu onestitatea şi pasiunea tinerilor români, am încredere că timpurile noastre vor putea fi trecute cu bine", afirmă regele Mihai.

La sfârşit de an, gândul său "merge şi către oamenii în vârstă, unii singuri, alţii bolnavi". "Ei ne dau o lecţie de curaj şi de demnitate", spune regele Mihai în mesajul de Crăciun.

El transmite gânduri de încurajare şi apreciere celor care lucrează în domeniile sănătate, educaţie şi armată şi îşi exprimă compasiunea faţă de cei care au pe cineva drag în suferinţă sau sunt îndoliaţi.

"Trimit încurajare celor care lucrează în spitale şi salvează vieţi. Celor care au inimile îndoliate, ca şi celor îngrijoraţi de starea de sănătate a celor dragi, le trimit toată afecţiunea şi compasiunea mea. Le transmit un cuvânt de apreciere celor de la catedră, din toate şcolile. Însufleţirea şi modestia lor sunt un exemplu pentru societate. Militarii noştri îşi fac datoria cu cinste, iar uneori aceasta îi costă viaţa. Ei dau dovadă de curaj şi profesionalism", transmite regele Mihai.

Suveranul, care îşi petrece sărbătorile de anul acesta alături de regina Ana, în Elveţia, mărturiseşte că se bucură de faptul că familia regală română este apreciată. "Regina şi cu mine suntem puţin prezenţi în public, dar ne bucurăm când vedem că Palatul Elisabeta, Castelul Peleş şi Săvârşinul sunt pline de viaţă, că adună mii de români şi dau un exemplu bun societăţii. Multe instituţii şi organizaţii doresc să poarte un nume regal sau să aibă patronajul nostru, iar aceasta mă bucură nespus de mult", se arată în mesajul citat.

"Suntem în ajunul sărbătorii naşterii Domnului Nostru Isus Hristos. Familia noastră, precum a fiecăruia dintre voi, are parte de bucurii, dar şi de dezamăgiri şi de griji. Exemplul de iubire şi credinţă al Familiei Mântuitorului se aşază frumos alături de viaţa noastră de zi cu zi. Multe sunt diferite faţă de acum două mii de ani, dar multe au rămas la fel, în lumea oamenilor. Trimit românilor din ţară, din Basarabia şi din toate colţurile lumii, o părintească binecuvântare", îşi încheie regele Mihai mesajul de Crăciun.

Sursa: AGERPRES 

×