x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Mesia de la Universitate

Mesia de la Universitate

de Toma Roman Jr Publicat la 16 Apr 2012 13:23 Modificat la 16 Apr 2012 13:23
In ultima vreme e o moda: cum vrea cineva casa, butelie sau e animat de scopuri nobile si defect la cap, se cocoata ba pe un stalp, ba pe un gard, ba pe o schela.

Azi, la Universitate, un fel de hipiot a reusit sa se suie pe macaraua santierului Teatrului National. Probabil fiindca bate soarele bland, s-a apucat sa faca nudism, aratand televiziunilor venite ciopor cat de dotat e. De fapt, nu e chiar gol, e imbracat cu un desen facut pe piept - simbolul pacii din anii 60. A scris pe contragreutatile macaralei 'Pace', ba chiar a afisat si un banner cu niste masini taiate si niste cai liberi, de unde deducem ca e si ecologist.

Fiindca tot e la inaltime, se crede si privighetoare, pentru ca din cand in cand baga cantecelul lui Seicaru cu 'Un copac cu flori'. Speram sa nu se intample ceva grav, sa nu-si rupa sarmanul om gatul facand vreo miscare gresita. Habar n-avem daca are ceva la mansarda sau e exhibitionist neclinic, dar in orice caz trebuie remarcat ca personajul nu sufera de rau de inaltime.

×