x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Meşterul Manole pe Sibiu-Orăştie

Meşterul Manole pe Sibiu-Orăştie

de Dan Constantin    |    13 Mar 2015   •   13:54
Meşterul Manole pe Sibiu-Orăştie
Sursa foto: vali petcu/vali petcu

Se află în dezbatere şi apoi avizare programul general al Transporturilor. Master Planul are puncte, subpuncte, se dreulează lin pe calculator ca o bandă perfectă de autostradă. Teoria spre practică trece în primul rând prin examenul Justiţiei, unde se poticnesc licitaţiile. Acolo se întorc şi lucrările în litigiile, cererile de amedare pentru executarea garanţiilor şamdp.

Activitatea este frenetică în birouri, în instanţe, în zona de PR. Pe şantiere s-a cam aşternut tăcerea pentru că noi lucrări nu s-au deschis. Se aşteaptă primăvara pentru execuţia reparaţiilor la şoselele deja inaugurate. Pe tronsonul autostrăzii Sibiu-Orăştie a devenit legendă “capacitatea” unor constructori de a lucra după metoda Meşterului Manole. Ce ridica ziua se dărâma noaptea ca la Mânăstirea frumoasă din Argeş. Pentru a duce la capăt lucrarea nu a fost zidită Ana, ci multă răbdare şi bani şi mai mulţi. Pe autostrada noastră de poveste, italienii de la Impregilo ne-au trecut prin toate. Lucrarea avea termen de finalizare 2013; trecuse prin pixul a patru miniştri dar evident s-au aşteptat încă doi pentru a putea circula.

Şova a anunţat chiar rezilierea contractului dar Rus a tăit panglica în noiembrie 2014. Poate tot Rus va inaugura şi reparaţiile pentru că se aşteaptă să dea colţul ierbii pentru remedierea cârpelilor de pe autostrada care i-a speriat pe şoferi. Urmează noi licitaţii, noi reparaţii, noi miniştri.

Rămân însă aceiaşi constructori, meşteri mari, mari făurari, mari panglicari.

 

 

 

×