x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Metrorex a început instalarea terminalelor contactless la automatele de vândut cartele din staţii

Metrorex a început instalarea terminalelor contactless la automatele de vândut cartele din staţii

02 Iun 2022   •   19:10
Metrorex a început instalarea terminalelor contactless la automatele de vândut cartele din staţii

Joi, 2 iunie, începe prima faza a implementării ce presupune montarea serviciului contactless pe 23 de automate în 13 staţii.

Potrivit sursei citate, staţiile în care vor fi instalate terminalele contactless sunt: Gara de Nord 1, Piaţa Muncii, Dristor 2, Piaţa Sudului, Dimitrie Leonida, Piaţa Unirii 1, Piaţa Unirii 2, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluţiei, Aviatorilor, Pipera, Piaţa Victoriei 1 şi Aurel Vlaicu.

"Avantajul contactless este viteza cu care se poate face plata la terminal, iar scopul implementării acestui serviciu este eficientizarea timpului necesar achiziţionării titlurilor de călătorie de la aceste automate", se menţionează în comunicat.

Plata contactless la automatele de vândut cartele se poate face cu cardul bancar, telefonul mobil sau smartwatchul. 

×