x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Se schimbă programul de circulație la metrou, pentru că Metrorex nu are destule trenuri

Se schimbă programul de circulație la metrou, pentru că Metrorex nu are destule trenuri

de Redacția Jurnalul    |    19 Mai 2023   •   15:15
Se schimbă programul de circulație la metrou, pentru că Metrorex nu are destule trenuri

Metrorex informează că, în „perioada imediat următoare”, programul metrourilor, pe toate magistralele, va suferi modificări din cauza neasigurării numărului suficient de trenuri de către Alstom Transport S.A., firma care se ocupă de mentenanța trenurilor de metrou.

În perioada următoare, intervalele de circulație ar putea ajunge până la 10 minute în orele cu vârf de trafic.

Metrorex anunță că va aplica operatorului de servicii de mentenanță, Alstom Transport S.A., toate sancțiunile legale și contractuale pentru situația creată pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate conform prevederilor contractuale.

„Înțelegând disconfortul creat călătorilor, personalul Metrorex care organizează și supraveghează circulația trenurilor de metrou va lua măsuri operative pentru asigurarea unor intervale de succedare a trenurilor cât mai apropiate de graficele normale de circulație, în scopul limitării efectelor survenite ca urmare a acestei situații neplăcute. Pe această cale, Metrorex prezintă scuze călătorilor ce folosesc acest mijloc de transport și îi asigură că întreprinde demersuri permanente în vederea asigurării condițiilor optime de călătorie cu metroul”, informează compania.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: metrorex program modificare