x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Metrorex şi CFR Călători amână majorarea tarifelor

Metrorex şi CFR Călători amână majorarea tarifelor

14 Sep 2010   •   00:00
Metrorex şi CFR Călători amână majorarea tarifelor

Gheorghe Udrişte a declarat, marţi, că scumpirea biletelor anunţată pentru 15 septembrie a fost amânată deocamdată, fără a se cunoaşte data. Aceeaşi decizie s-a luat în cazul biletelor CFR.

"Scumpirea biletelor este în vigoare, dar se amână deocamdată. Guvernul şi-a dat acordul, dar mai trebuie să-şi dea avizul o direcţie din Ministerul Finanţelor", a declarat, pentru Mediafax, Gheorghe Udrişte.

Aceeaşi decizie s-a luat în cazul biletelor CFR.

CFR Călători şi Metrorex vor majora tarifele, la 15 septembrie, cu opt la sută, a anunţat, în 1 septembrie, Ministerul Transporturilor.

"S-a aprobat în 1 septembrie, în Guvern modificarea tarifelor. Totodată, a fost introdus un tarif nou la Metrorex, un abonament de week-end cu călătorii nelimitate, care costă 6 lei", spunea fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, într-o conferinţă de presă.

Propunerile iniţiale privind creşterile de tarife la CFR Călători şi Metrorex erau de 8-11%.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI că va creşte tarifele practicate de zece companii publice care înregistrează cele mai mari pierderi, inclusiv de CFR Călători şi CFR Marfă, Metrorex, Termoelectrica şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.


×
Subiecte în articol: observator