Bucureştenii vor avea o linie de metrou care va face legătura între cartierul Pantelimon şi Drumul Taberei. METROREX S.A. a publicat astăzi anunţul de intenţie pentru Proiectul “Magistrala 5 – Drumul Taberei – Pantelimon. Tronsonul Eroilor – Piaţa Iancului”. Valoarea contractului este de 2.260.000.000 lei, finanţarea fiind asigurată atât cu bani de la buget cât şi cu fonduri obţinute dintr-un împrumut extern. Autorităţile susţin că linia va fi funcţională la 30 de luni după demararea lucrărilor.
“Proiectul prevede execuţia structurii staţiilor şi interstaţiilor (galerii şi tunele) de metrou ceea ce va permite după dotarea completă, punerea în funcţiune a acestui tronson. Secţiunea va putea rezolva preluarea fluxului de călători şi va descongestiona traficul general din centrul oraşului prin diminuarea numărului de autoturisme şi vehicole de transport în comun”, se arată în comunicatul Metrorex.