O familie din Podgoria acuză personalul medical de la Maternitatea din Oradea de iresponsabilitate. După ce în urmă cu două săptămâni fuseseră anunţaţi că fetiţa lor a decedat, părinţii au aflat ieri cu stupoare că de fapt micuţa trăieşte.
Născută la 13 august, cu o greutate de doar 450 de grame, fetiţa nu dădea prea mari semne că vrea să trăiască, motiv pentru care medicii au fost destul de sceptici. "La data de 15 august, asistenta ne-a spus că fetiţa a murit. Noi am fost puşi să semnăm o hârtie prin care renunţăm la copil şi ne angajăm să nu dăm în judecată spitalul pentru despăgubiri", a declarat Rezsi Sandor, tatăl fetiţei. După ce timp de două săptămâni au jelit-o pe cea mică, părinţii au fost anunţaţi de personalul spitalului că aceasta trăieşte. "Am simţit că mi se taie picioarele. Puteam să-i fim alături în aceste săptămâni care au trecut", mărturiseşte Irina Marhaş, mama micuţei. Personalul medical nu le-a dat nici o explicaţie asupra acestei situaţii jenante.
Citește pe Antena3.ro