x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mihai Chiţac a părăsit Penitenciarul Jilava: "Mă simt rău. Mă duc direct la spital"

Mihai Chiţac a părăsit Penitenciarul Jilava: "Mă simt rău. Mă duc direct la spital"

15 Feb 2010   •   00:00
Mihai Chiţac a părăsit Penitenciarul Jilava: "Mă simt rău. Mă duc direct la spital"

Mihai Chiţac a fost din nou eliberat din Penitenciarul Jilava. De această dată, pentru a se opera la inimă. Fostul general va sta în libertate numai pentru două luni. La ieşirea din penitenciar, Mihai Chiţac s-a ferit să facă declaraţii. Fostul general a spus doar că se simte rău şi că va merge "direct la spital".

Instanţa militară a decis ca Mihai Chiţac să fie eliberat, astăzi, pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale. Curtea Militară de Apel a menţinut astfel decizia Tribunalului Militar Bucureşti, de întrerupere a executării pedepsei, informează Antena3.

Curtea Supremă a decis în 2008 condamnarea la 15 ani de închisoare a generalilor în rezervă Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, pentru omor deosebit de grav, precum şi la degradare militară. Anul trecut, Mihai Chiţac a mai fost eliberat pentru trei luni de zile, tot pe motive medicale. (V.A.)


×
Subiecte în articol: observator